~3 min lectură 1 comentariu

Dr. Elena Muntean intră în a patra lună de arest

Catalina Chifu

Curtea de Apel a respins recursul declarat de dr. Elena Muntean împotriva deciziei Tribunalului de prelungire a arestului preventiv. Medicul mai are de stat după gratii cel puțin până pe 20 februarie.

Cătălina CHIFU

Doctorița Elena Muntean a fost adusă din nou în fața instanței. Mai albă la păr decât acum trei luni în urmă când a fost arestată preventiv, trasă la față și palidă. Recursul la prelungirea măsurii de arest s-a judecat, vineri, cu ușile deschise, situație neplăcută pentru dr. Elena Muntean, care a încercat din răsputeri să-și ascundă mâinile încătușate în spatele unei genți mari. Avocatul ales de ea, Cozmin Umbrărescu, nu a putut fi prezent la recurs și a fost substituit de avocatul Ciprian Marius Finică. „Din 26 octombrie este arestată. Este suficient. Trebuie să se țină cont de cariera ireproșabilă și frumoasă până la acest incident, de vârsta de 60 de ani a medicului. În același timp, nu au apărut temeiuri noi, nu au fost extinse cercetările iar indiciile sunt mai mult sau mai puțin dovedite”, a motivat, în instanță, avocatul Ciprian Finică.

Procurorul a cerut respingerea recursului și a pus accent pe complexitatea cauzei care a stat la baza solicitării de prelungire a arestului preventiv. „Există motive de extindere a cercetărilor și în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune și aici ne referim la medicamente și dispozitive medicale. Nu s-a reușit până acum finalizarea cercetărilor pentru că pe tot parcursul lor s-au descoperit noi fapte de corupție și tot mai multe persoane față de care s-au extins cercetările. Inculpata reprezintă în continuare pericol social. Trebuie să se țină cont și de perioada îndelungată de comitere a infracțiunilor, cu frecvență zilnică. Faptele pentru care este cercetată au adus atingere profesiei de medic, dar și instituției la care lucra. Este inuman și degradant să ceri bani de la persoane bolnave și de la reprezentanții legali ai acestora”, a arătat procurorul. Înainte de pronunțare, dr. Elena Muntean a fost întrebată dacă are de făcut completări în apărarea ei: „Nu mă consider pericol public. Toată viața nu am făcut decât să ajut copii bolnavi. Iar acum, pacienții mei sunt aduși din toate colțurile județului și forțați să declare lucruri ireale. Vă rog să mă cercetați în libertate”, a cerut, cu voce tremurândă, dr. Muntean. Nici de această dată însă decizia instanței nu i-a fost favorabilă. Curtea de Apel i-a respins recursul, iar medicul băcăuan rămâne în arest cel puțin până pe 20 februarie.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. l
    laura
    21 ianuarie 2013, 09:17
    0

    Deci dupa mintea avocatului e deajuns sa ai 60 de ani ca sa fii judecat afara si nu in puscarie?Cat despre cariera ireprosabila,care numai ireprosabila nu mai este avand in vedere toate inselaciunile si magariile facute de distinsa doamna…….avocat de doua parale.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.