~3 min lectură 2 comentarii

Eurodeputatul Dragoș Benea, președintele REGI, la Conferința privind viitorul Politicii de Coeziune: „UE nu mai poate amâna problemele care îi amenință reziliența”

Redacția Ziarul de Bacău

Eurodeputatul Dragoș Benea a participat, vineri, la Conferința la nivel înalt despre Politica de Coeziune în viitorul cadru bugetar multianual al UE, organizată de MIPE şi ministrul Dragoş Pîslaru, cu participarea vicepreşedinților executivi ai Comisiei Europene, Raffaele Fitto şi Roxana Mînzatu. Europarlamentarul social democrat a avut o intervenție în care a expus – din perspectiva comisiei europarlamentare REGI, pe care o conduce – viziunea cu privire la viitorul coeziunii.

În calitate de lider al comisiei REGI, acesta a subliniat că Uniunea Europeană este obligată să se adapteze noilor realități geopolitice, marcate de crize succesive care au testat robustețea proiectului european. Benea a reamintit că încă din septembrie, când în Parlamentul European a fost aprobată propunerea de flexibilizare a Politicii de Coeziune – pentru care el a fost raportor –, a transmis că securitatea pe continent reprezintă o condiție esențială pentru orice progres durabil.

Eurodeputatul a trecut în revistă provocările majore din ultimii ani: pandemia, care a expus vulnerabilități ale sistemelor critice precum sănătatea; războiul din Ucraina, cu efectele sale în lanț – criză umanitară, explozia prețurilor la energie, perturbarea circuitului produselor agricole, dar și o criză de securitate care a demonstrat cât de periculoasă este dependența de resurse ieftine din afara UE. „Un veritabil călcâi al lui Ahile”, a punctat Benea.

Acesta a citat și concluziile Raportului Draghi privind competitivitatea europeană, afirmând că Uniunea nu mai poate evita discutarea problemelor sistemice: „Nu mai putem lăsa pe mâine ceea ce trebuia făcut ieri. A evita discutarea problemelor nu înseamnă că ele nu există.”

Benea a subliniat rolul fundamental al Politicii de Coeziune, considerată de el „emblema Uniunii Europene”, și a dat exemplul României, care a beneficiat de peste 100 de miliarde de euro în fonduri nerambursabile de la aderare până acum. El a pledat pentru menținerea Coeziunii ca motor principal al reducerii decalajelor și al consolidării rezilienței regionale, într-un context geopolitic tot mai volatil.

„Văd în viitoarea Politică de Coeziune un vehicul capabil să împace dezvoltarea durabilă cu consolidarea rezilienței Uniunii. Fără regiuni puternice, proiectul european riscă să rămână doar un ideal șubred”, a transmis președintele REGI.

În final, Benea a salutat propunerea de alocare a peste 60 de miliarde de euro pentru România în următorul cadru bugetar – a șasea cea mai mare alocare din UE și a doua ca beneficiar net –, interpretând-o ca pe un semnal clar că „Uniunea Europeană este aici pentru a rămâne”. Totodată, a felicitat MIPE și echipa ministrului Dragoș Pîslaru pentru organizarea conferinței.


Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. T
    Tucu
    22 noiembrie 2025, 11:44
    0

    NUMAI PROMISIUNI! Dar, nimic concret, stim din experienta, ca nu se vor realiza.

  2. K
    Kross
    26 noiembrie 2025, 13:52
    0

    Prima masura care trebuie luata este recastigarea increderii populatiei.Nu cu minciuni.Cu realizari concrete.Avem 44 de ani de comunism si 36 de capitalism.Fiecare judet trebuie sa faca un bilant intre cele doua sisteme.La Bacau capitalismul este in dezavantaj si ar fi urgent ca din acest moment sa faceti ceva.
    Uitati-va la stadion,este rusinos ca nu ati fost in stare macar sa-l varuiti si sa tineti o iarba tunsa in loc de gazon.Cu astfel de neglijente in servici ati compromis nenumaratele parti bune ale capitalismului. in mod normal toti cei responsabili ar trebui sa plece din orice functie publica,dar nu se va intampla,vor primi chiar si pensie speciala.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.