Dragoș Luchian a premiat 246 de elevi performeri din trei unități de învățământ

Redacția Ziarul de Bacău

Valoarea totală a burselor înmânate de viceprimar, luni, 19 noiembrie, se ridică la 46.125 de lei. Până la sfârșitul programului din acest an vor fi acordate 3.000 de burse în valoare de două milioane de lei.

Ștefan POPA

În cea de-a cincea zi a programului de burse locale „Cine are carte are parte!”, inițiat în 2007 de Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, au fost premiați elevii merituoși de la școlile „Nicolae Iorga” și „Octavian Voicu”, precum și cei de la Colegiul Pedagogic „Ștefan cel Mare”. Dragoș Luchian, viceprimarul municipiului Bacău, a înmânat în această zi burse la 246 de elevi performeri, în valoare totală de 46.125 de lei.

„Mă bucur să văd că sunteți așa mulți. Suntem prezenți aici să continuăm proiectul de burse locale, prin care încercăm să stimulăm intereseul vostru pentru educație. Programul va continua, cu siguranță, și anul următor și vreau să vă felicit pe toți pentru rezultatele obținute”, a declarat Dragoș Luchian. Obiectivul principal al burselor locale este să atragă elevii către educație, sport și spre activități extrașcolare, iar din spusele Danielei Bejan, director al Colegiului Pedagogic „Ștefan cel Mare” acestea și-au atins obiectivul: „se vede o schimbare majoră în rândul elevilor de când a început acest program. Ei învață din ce în ce mai bine și numărul celor care se implică în activități extracurriculare a crescut semnificativ. De asemenea se observă o competiție intensă între ei la ore și un interes tot mai crescut pentru procesul educațional”. Elevii sunt mulțumiți la rândul lor.

„Am reușit să obțin bursă de excelență. Am mai primit și anii trecuți. Cu banii o să îmi cumpăr rechizite și cărți, pentru că îmi place să citesc. Este un sentiment mulțumitor când primesc o răsplată pentru eforturile pe care le-am depus și mă motivează ca și în viitor să învăt bine”, a declarat Laura Arseni, elevă în clasa o VII-a la Școala „Octavian Voicu”. În acest an, până la finalul programului, vor fi acordate 3.000 de burse locale, care însumează aproximativ două milioane de lei. Bursele se acordă semestrial și sunt împărțite în burse de excelență în valoare de 100 lei/lună, burse de performanță în valoare de 75 lei/lună, și burse de merit în valoare de 50 lei/lună.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. i
    ioana
    20 noiembrie 2012, 04:46
    0

    Foarte bine. Asa creste motivatia invatari

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.