Dramă fără sfîrșit în familia șefului de la Pașapoarte

Administrator

Apropiați, rude, colegi sau doar simpli cunoscuți au ținut să fie ieri alături de familia comisarului șef Ioan Matei, șeful Serviciului Pașapoarte, în momentul despărțirii de fiica lor, Emma, în vîrstă de doar doi ani și jumătate. Slujba de pomenire a avut loc la Biserica „Sfîntu Gheorghe” din Bacău și a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. Soții Ioan și Angela Matei, răniți și ei în cumplitul accident de circulație petrecut săptămîna trecută, au asistat la slujbă și au însoțit cortegiul funerar într-o ambulanță, pentru că încă nu se pot deplasa. într-o atmosferă apăsătoare, greu de descris, cu lacrimile șiroind și stafidiți de durere, soții Matei și-au condus copilul pe ultimul drum, pînă la cimitirul Sarata. Ca și cum toată amărăciunea n-ar fi fost de ajuns, o altă tragedie s-a abătut în familia Matei. Cu doar o zi înainte de a-și înmormînta fiica, șeful de la Pașapoarte a aflat că mama sa, în vîrstă de 68 de ani, din Oituz, a decedat în urma unui infarct provocat de supărarea pentru pierderea nepoatei. Colectivul „Ziarului de Bacău” transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate! (Florin CRĂCIUN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.