Școala în care a învățat istoricul Vasile Pîrvan a fost închisă
Despre Vasile Pîrvan nu se mai știe mare lucru. Nici că a fost membru corespondent Academiei Române la doar 28 de ani, nici că a fost vicepreședinte al Academiei Române, membru la numeroase societăți de istorie și arheologie din Europa, distins cu Marele Cordon al ordinului Corona d’Italia, director al Școlii Române din Roma, întemeietor al vestitei edituri „Cultura Națională” și al revistei „Dacia”. Tînăra generație i-a văzut probabil ceva din scrieri prin anticariate. Cei vîrstnici și pasionați de istorie își amintesc de manifestările organizate la Perchiu, satul natal al marelui istorie, unde veneau personalități ale culturii românești pentru a-l comemora. Acum, la Bacău se mai organizează anual un simpozion național „Vasile Pîrvan”. în rest, Dumnezeu cu mila.
Anul acesta am plecat pe urmele lui Pîrvan, la Perchiu, în preajma zilei de sărbătorire a marelui dispărut. Un drum dezolant, presărat cu hîrtoape, cu un peisaj sălbatic. Am ajuns după o oră și ceva de mers cu mașina la Perchiu. Am descoperit cu destulă ușurință, probabil, cea mai veche construcție din sat, cu un indicator vechi ce arată spre expoziția foto „Vasile Pîrvan”. Geamuri sparte, ziduri dezvelite ce-ți oferă imaginea materialului de construcții utilizat în urmă cu peste o sută de ani și, peste toate, sentimenul pustietății. Pe partea dreaptă îți fură privirea o plăcuță de marmură, montată pe această casă veche, ponosită, închisă cu lacăt. „în memoria marelui savant, istoric și arheolog român, Vasile Pîrvan (1882-1927), născut la Perchiu-Huruiești, s-a pus această placă cu prilejul centenarului nașterii sale”. Deasupra ușii, scris cu litere de-o șchioapă „Școala cu clasele I-IV, localitatea Perchiu, comuna Huruiești”. Aveam să înțeleg că este școala în care a deslușit buchiile cărții și a prins gustul istoriei Vasile Pîrvan. Alături, un teren viran, cu doi copăcei uniți cu o bară de lemn, cu siguranță o poartă de fotbal pe terenul de sport, pe care se poate să-și fi petrecut copilăria ilustrul istoric.
„Școala a fost închisă din lipsă de elevi”
Ne-am îndreptat spre primăria comunei Huruiești pentru a afla ce se întîmplă în zonă. „Școala este veche de peste o sută de ani. A fost închisă în urmă cu vreo trei ani din lipsă de copii. Cei trei elevi, cîți mai erau în zonă, sînt aduși zilnic cu autobuzul în Huruiești. însă sperăm să avem cît mai grabnic minimum de elevi, să o putem redeschide”, ne-a explicat Petre Secară, secretarul comunei.
Ironia sorții a făcut ca școala lui Vasile Pîrvan să fie închisă în anul în care a murit în condiții ciudate și învățătoarea. „în anul cînd s-a închis școala, cred că era 2002-2003, învățătoarea a fost găsită înecată”, avea să ne spună secretarul Secară.
Petre Secară și-a amintit cu nostalgie de vremurile în care personalități ale culturii române se adunau la Perchiu pentru a-l comemora pe Vasile Pîrvan. „Pînă prin 1990, venea aici domnul Viorel Căpitanu, director pe atunci al Muzeului de Istorie din Bacău, și organiza manifestări frumoase în memoria marelui istoric. Dar lucrurile au stagnat. S-a mai încercat ceva acum cîțiva ani, dar a rămas fără finalizare”, și-a amintit secretarul comunei. Acum, Vasile Pîrvan mai este legat de satul natal doar cu numele și cele cîteva fotografii din expoziția aflată în școală închisă. „Casa era undeva sus, pe coastă, nu foarte departe de școală, dar nu mai este nimic acolo. Era o casă simplă, țărănească”, ne-a lămurit o bătrînă din zonă. Cum zona nu este una a bogăției, nu e de mirare că totul s-a năruit. La fel s-au dus și urmele lui Vasile Pîrvan, cel denumit cîndva „micul Mommsen”, după numele celebrului autor al „Istoriei Romane”. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.