HANDBAL MASCULIN – JUNIORI 2: Era și normal ca echipa masculină de handbal, juniori 2, a Clubului Sportiv Școlar Bacău, vicecampioană națională, să fie cotată ca principală favorită la ocuparea locului I la turneul semifinal, grupa A, care va începe astăzi în Buzău. Nu a fost nicio surpriză pentru nimeni că trupa antrenorului Costel Petrea a obținut victorii peste victorii, 29 din 30 posibile, în prima parte a campionatului. Se așteaptă, în consecință, continuarea în același ritm a competiției, pînă la podium.
Programul meciurilor de la turneul semifinal buzoian, unul dintre cele patru, este următorul: LPS Buzău – LPS Piatra Neamț, HC Muntenia București – CSȘ Bacău (5 aprilie), Buzău – Bacău, Piatra Neamț – București (6 aprilie), Bacău – Piatra Neamț, București – Buzău (7 aprilie).
CSȘ Bacău are în componență următorii jucători: Ionuț Pînzaru, Ștefan Grigoraș (portari) – Alexandru Farcaș (component al lotului național de juniori), Vlad Alexandru, George Cadar (component al lotului național), Radu Cristian Ghiță (component al lotului național), Alexandru Tărîță, Răzvan Farcaș, Cosmin Macovei, Alexandru Blăjuț, Gabriel Manole, Alexandru Covaci, Ovidiu Văcaru, Mircea Purcaru, Valentin Gabor. „Elevii mei sînt, majoritatea, abia în primul an la grupa de vîrstă a juniorilor 2, dar fac parte dintr-o generație foarte bună și cred că mulți dintre ei vor ajunge în handbalul de mare performanță la nivel de seniori. Deocamdată, să trecem de acest turneu cu bine și să ajungem la finale”, a afirmat Costel Petrea. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.