Este un fapt recunoscut, bolta cu stele se vede cel mai bine departe, în afara orașului, pe coclauri. Când noaptea te prinde printr-un cotlon uitat de lume și privești cerul, nu poți să nu te minunezi la vederea unei asemenea frumuseți.
De asemenea, traversând întunericul materialismului științific și dialectic ce ne-a cotropit sufletele timp de aproape 50 de ani, Lumina Vieții a fost mai strălucitoare ca oricând. Adunările în care ni se spunea, copii fiind, că n-avem ce căuta la Biserică în noaptea de Înviere, orele de îndoctrinare – și alea făcute în plictiseală, ca să fie bifate – și toată propaganda n-au putut rupe credința din sufletele noastre. Parcă toate rugăciunile făcute pe ascuns aveau un alt ecou, porneau mai din inimă, pe sub masă, cu un ochi spre securistul de serviciu. Cei mai curajoși ieșeau cu Crucea în față, asumându-și supliciile la care urmau să fie expuși în centrele de reeducare comuniste. Ieșiți înapoi în lume, aceștia erau căutați de oameni și priviți ca niște stâlpi pe care credința românilor rezista în continuare.
Obiceiurile vechi n-au putut fi estompate de „construirea omului nou”.
Se povestește că, după ce un sat din România a fost strămutat pentru ca în locul lui să apară un lac de acumulare, un bătrân, în fiecare noapte de Înviere, urca în barcă și vâslea în larg până în locul unde știa el că, scufundată, se afla biserica satului. Acolo punea pe o bucată de lemn o lumânare aprinsă. Într-un an însă, nivelul lacului a fost într-atât de scăzut încât din apă a ieșit turla bisericii, așa că bătrânul a putut săruta crucea. Acel an era 1989.
Acum suntem liberi. Liberi să credem sau nu. Liberi să ne manifestăm după bunul plac. Și, odată cu libertatea, au venit și luminile de neon strălucitoare ale capitalismului, iar ochii noștri, obișnuiți cu întunericul, nu mai pot percepe Lumina. E greu să O mai poți distinge printre flash-urile orbitoare care se depun pe retină și pe creier în egală măsură.
De altfel, tot înțelepciunea duhovnicească a fost cea care a descris cel mai corect acest paradox. Era tot anul 1989, însă la sfârșitul său, când un bărbat a venit într-o fugă la chilia unui călugăr sihastru. Ajuns la ușă, acesta a exclamat bucuros: „Părinte, a murit Ceaușescu! A căzut comunismul!”. Călugărul l-a privit cu blândețe, apoi a zis cu amărăciune în glas: „Apăi, fiule, de-abia de-acum va fi greu pentru Biserică”.
frumos!!
adevarat!