În comuna Traian a început reabilitarea drumurilor, cu bani obținuți prin programul SAPARD. În comună vor intra 935.000 de euro, adică aproximativ 34 de miliarde de lei. În practică, sînt vizate 6,7 kilometri de drum din trei sate, Zăpodia, Bogdănești și Prăjești. „Toți dorim să nu mai înotăm în noroaie. Avem probleme cu căile de acces peste tot, așa că am încercat să fim echilibrați în privință beneficiarilor”, a declarat primarul comunei, Viorica Marcu. Executantul lucrării va fi societatea Drumuri SA. Punerea în practică a proiectului a întîmpinat oarece dificultăți. În primă fază, acordurile cu oficialii Uniunii Europene prevedeau că beneficiarii acestor proiecte de dezvoltare a infrastructurii rurale vor finanța ei înșiși cu 30% demararea lucrărilor, după care fondurile externe venite ulterior vor acoperi cheluielile. Numai că acest punct s-a dovedit o problemă reală, și nu numai la nivelul județului Bacău. Cele mai multe consilii locale nu au resurse disponibile pentru avansul necesar punerii în practică a proiectului, iar Consiliul Județean Bacău stă și el prost la acest capitol. Pe de altă parte, se punea problema ca societățile comerciale care execută lucrările să finanțeze începutul investiției și să-și recupereze ulterior banii. Deși au existat societăți dispuse să-și pună propriile resurse financiare la bătaie, s-a descoperit că acest lucră nu este posibil. În final, s-a ajuns la creditele bancare. „Nu prea am fi vrut să ajungem la așa ceva, dar s-a dovedit că nu se poate altfel – a spus primarul de la Traian. Oricum, banii europeni trebuie să vină în maxim 90 de zile de la depunerea deconturilor, întrucît este vorba de un proiect pentru care au existat fonduri încă de la semnarea contractului”. (Gabriela PASCU)
Lasă un răspuns