Duhovnicul, printre puține cuvinte și multă înțelepciune

Liviu MAFTEI

În această denumire – duhovnic – poate intra o lume întreagă. Pentru creștini, fie ei mai mult sau mai puțin practicanți, acesta este un adevăr de la sine înțeles. Duhovnicul este, precum medicul de familie, omul care, prin harul și chemarea sa, poate atinge și vindeca suflete. Duhovnicul meu a fost un vindecător de suflete deși, la prima vedere, n-ai spune asta. Bonomia sa și felul în care aborda orice domeniu din actualitatea ce ne înconjoară la tot pasul puteau să capete înțelesuri greșite în ochii unor neavizați. Mama avea o vorbă: „Așa cum sunt oameni între oameni, așa sunt și preoți între preoți”. Lumea lor, deși pare uneori intangibilă, nu este cu nimic diferită de cea a oamenilor de rând, doar că reverenda, ori rasa, îi face mai vizibili în ochii oamenilor.

Duhovnicul meu a fost un om educat. Spovedania mea semăna izbitor cu o dezbatere de idei cu care ne copleșesc în ziua de azi televiziunile. Discutam despre istorie, religie, artă, politică (mai mult el), jurnalism (mai mult eu) și diverse alte nimicuri încât plecam puțin descumpănit de felul în care eram curățit de păcate. Totuși, în câteva fraze reușea să-mi spulbere toate îndoielile, când acestea existau. El mi-a dat spre exemplu discuția dintre sfântul Efrem Sirul și ucenicul lui. Când ucenicul se plângea „Părinte, am căzut în păcat”, sfântul îi răspundea „Frate, ridică-te!”. Ucenicul continua „Și dacă voi cădea din nou?”, iar sfântul îi răspundea: „De o mie de ori de vei cădea, de o mie de ori să te ridici!”. În cele din urmă, ucenicul l-a întrebat: „Atunci eu cum mă mântuiesc?”, iar răspunsul sf. Efrem a venit sec și practic: „Depinde de cum te prinde vremea: căzut sau ridicat”. O istorioară simplă, ce mi-a adus mai multă lumină decât zeci de cărți citite.

Acum, duhovnicul meu s-a mutat la Domnul, oferindu-mi, prin propriul exemplu, o ultimă lecție de viață. Nu-mi rămâne decât să sper că vremea l-a găsit ridicat. „Creștinismul începe azi” – n-am zis-o eu, ci părintele episcop Ioachim în cartea sa de eseuri, alte cuvinte care cuprind în câteva litere un întreg univers filosofic și religios.
Azi e ziua când putem deveni mai buni, azi e ziua cănd putem repara o greșeală, mâine … până mâine e o cale luuungă.