Cel mai mare număr de sfinți naționali l-au dat neomartirii, adică martirii mai noi, care au pătimit pentru credința lor din diverse pricini. Ortodoxia românească a avut, astfel, încă din sec. XVII-XVIII, un însemnat contingent de neomartiri și mărturisitori de origine ardeleană, care au suferit și au pierit apărîndu-și credința strămoșească. Cu toate glasurile autorizate din rîndul credincioșilor, ale clericilor și ale telogilor noștri, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, n-a făcut începutul canonizării sfinților de origine românească decît în anul 1950, cînd, în ședința din 28 februarie, s-a hotărît introducerea Sfinților Ioan Valahul, Ioan de la Rîșca, Iosif cel Nou de la Partoș, Ilie Iorest și Sava Brancovici, Visarion Sarai șI Sofronie din Cioara, Oprea Nicolae și Calinic de la Cernica. Tot de la această dată s-a generalizat cinstirea, în toată Biserica românească, a unor sfinți mai vechi, de origine străină, ale căror moaște au fost aduse și se păstrează întregi în țara noastră (Sf. Filofteia, Cuviosul Nicodim cel Sfinție de la Tismana, Sfîntul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Cuviosul Grigorie Decapolitul, Cuvioasa Paraschiva, Cuviosul Dimitrie cel Nou, la care se adaugă mucenicii Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos.
În urma studierii vieții și faptelor altor personalități religioase venerabile din trecutul nostru bisericesc, în 20-21 iunie 1992, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat următorii sfinți români, instituind, în a doua Duminică după Rusalii, „Duminica Sfinților Români”: sfîntul cuvios Ioan de la Prislop, sfîntul ierarh Antim Ivireanul, sfinții mucenici și mărturisitori preoți Moise Măcinic din Sibiel și Ioan din Galeș, sfîntul cuvios Daniel Sihastru, sfîntul cuvios Gherman din Dobrogea, sfîntul ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș, sfîntul ierarh Ghelasie de la Rîmeț, sfîntul ierarh Leontie de la Rădăuți, dreptcredinciosul voievod Ștefan cel Mare și Sfînt, sfîntul cuvios Ioan-Iacob Hozevitul, sfînta cuvioasă Teodora de la Sihla, sfinții martiri Constantin Vodă Brîncoveanu cu cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache.
„Prin începutul canonizării sfinților români, care va fi urmat de canonizarea altor sfinți ieșiți din poporul nostru, se dă în același timp o replică strălucită acelor cercuri catolice și protestante, care susțin că Biserica Ortodoxă, încremenită în formalismul cultului ei, n-ar mai fi capabilă să ofere credincioșilor ei climatul și posibilitatea trăirii unei vieți de înaltă spiritualitate, care să rodească sfinți”, a afirmat teologul Isidor Tudoran. (C.GHERASIM)
Lasă un răspuns