„Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, domnitor al unei țări creștine și părinte model de familie creștină, ne învață pe toți că, oricât de grele ar fi vremurile, lumina, puterea și curajul credinței în Hristos nu pot fi biruite de puterile întunericului. Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu și soția sa, Maria Doamna, au fost binecuvântați de Dumnezeu cu nașterea și creșterea în credință a celor 11 copii ai lor: patru fii și șapte fiice. Cei patru fii au murit ca martiri, iar fiicele au construit biserici și au promovat cultura creștină românească, dovadă grăitoare fiind mai ales Biserica „Domnița Bălașa” din București. Părinți iubitori, păstrători și apărători ai valorilor credinței ortodoxe – transmisă din generație în generație, ca un testament duhovnicesc – Sfinții Brâncoveni sunt modele pentru familia creștină. Astăzi, Biserica noastră încurajează toate familiile să primească, în suflet, bucuria de a fi creștini, de a prețui viața în familie, de a se împlini prin nașterea și creșterea copiilor, în duhul iubirii jertfelnice față de Hristos și de Biserica Sa, prețuind în același timp istoria și viața poporului român. Acestea sunt repere fundamentale ale unei societăți sănătoase din punct de vedere spiritual, cu un rol decisiv în formarea și educarea copiilor, atât pentru viața prezentă a societății de azi, cât și pentru a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu. Biserica Ortodoxă Română se implică constant în ajutorarea materială a multor copii, tineri, părinți și bunici, mai ales în parohiile sărace, care au nevoie de atenție și purtare de grijă, și totodată ea contribuie la formarea spirituală a tinerei generații, în dragoste față de Dumnezeu și de semeni. Prin aceasta, Biserica ajută duhovnicește pe tinerii de toate vârstele, îi luminează prin Sfânta Taină a Spovedaniei, îi hrănește cu Sfânta Împărtășanie și îi învață să cultive legătura dintre viața liturgică și activitatea social-filantropică, dintre rugăciune și faptă bună.
Cu prilejul Duminicii Părinților și a Copiilor, îndemnăm părintește pe toți copiii și tinerii să cinstească pe părinții lor trupești și duhovnicești, iar pe părinții lor îi sfătuim să iubească pe copii ca fiind darul lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate. De asemenea, îndemnăm pe părinții și copiii, din țară și din străinătate, să-i ajute și pe cei săraci, bolnavi și singuri pentru a simți și ei la rândul lor că fac parte din marea familie a Bisericii și a poporului român.
Ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvinteze toate familiile și să le dăruiască sănătate și mântuire, pace și bucurie, întru mulți și fericiți ani!”
Fragment din mesajul PF Patriarh Daniel la Duminica Părinților și a Copiilor 1 iunie 2014
Duminica Părinților și a Copiilor în Biserica Ortodoxă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.