Dumnezeu este in noi prin Sfintele Taine

Daca de doua mii de ani s-a trimis Cuvintul lui Dumnezeu în lume, sintem chemati fiecare dintre cei ce am ascultat glasul Lui sa vedem cit ne mai raportam la mesajul lui Dumnezeu, cit mai rasuna cuvintul Evangheliei în inimile noastre, cit îl mai punem în practica sau daca el mai este normativ pentru viata noastra. În mergerea timpului toate s-au schimbat, si cetati, si oameni, si popoare, dar Cuvintul divin a ramas acelasi.
Dumnezeu vegheaza asupra lumii în atotprezenta si atemporalitatea Sa. El nu este o entitate intangibila ascunsa în ceruri, un Mare Anonim Care a parasit lumea oamenilor lasind-o prada propriilor ei legi. Dumnezeu si omul sunt persoane aflate în dialogul comuniunii vesnice. Dumnezeu comunica energiile Sale, iar omul se deschide întru primirea lor, într-o ascendenta îndumnezeitoare. Acesta este firescul existentei umane. Oricit ne-am adapta tendintei de tehnicizare a vietii contemporane si oricite valuri secularizante ar încerca uniformizarea mediului uman si tocirea sensibilitatii religiosului ca parte constitutiva a fiintei umane, tot Cuvintul dumnezeiesc este cel ce ne anima, deoarece îl purtam în noi prin nastere si apoi prin convietuire cu el. Noi nu ne învecinam cu Dumnezeu, El nu este alaturi de noi, ci înauntrul nostru prin Sfintele Taine, ca act religios, dar si prin însusi statutul de om cu care ne nastem. De aceea schimbarile prin care trece omenirea, indiferent de natura lor, nu pot eradica vocatia filiala a omului si puterea transfiguratoare a Cuvintului divin, Care chiar daca este circumscris unui timp istoric trecut, El este la fel de prezent în viata noastra, nascindu-Se, nascindu-ne, vindecindu-ne, înviindu-ne, povatuindu-ne, mergind cu noi pe cale si usurindu-ne povara crucii.
„Cuvintul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decit orice sabie cu doua taisuri, si patrunde pina la despartitura sufletului si duhului, dintre încheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii” spune Sfintul Apostol Pavel (Evr. 4, 12), adica este prezent în intimitatea cea mai profunda a tainei persoanei umane. si de aici, acest glas al lui Dumnezeu, atunci cind simturile noastre se înduhovnicesc deschizindu-se spre El, se aude, îsi gaseste ecoul în fiinta noastra. Este chemarea Ziditorului adresata zidirii, a Tatalui adresata copilului, caci noi suntem copiii lui Dumnezeu. Omul este numit microcosmos, deoarece cuprinde în fiinta sa vazutul si nevazutul, este inel al creatiei pe care trebuie sa o transfigureze si sa o înfatiseze ca pe o ofranda lui Dumnezeu, iar de aici decurge necesitatea constientizarii prezentei lui Dumnezeu în noi, nu în sensul tendintei actuale de întoarcere la natura, ca reactie la tehnicizare, într-o acceptiune naturalista, ci într-o aplecare întelegatoare asupra valorilor crestine autentice care au întretinut spiritul mereu treaz al omului dintotdeauna.

† Ioachim Bacauanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului