Sfinta Biserica, de doua mii de ani, cauta si cheama pe oameni sa cinsteasca asa cum se cuvine acest eveniment unic în istorie: „Hristos Se naste, slaviti-L, Hristos din ceruri, întimpinati-L; Hristos, pe pamint, înaltati-va!”. Aceasta splendida cintare, imn de slava, este desprinsa din ceea ce a sesizat Sfintul Ioan Evanghelistul care spune ca „Logosul S-a facut trup si S-a salasluit între noi, si noi am vazut slava Lui, slava ca a unui Fiu, plin de har si de adevar”(Ioan 1, 14). Asadar, Cuvintul lui Dumnezeu, Logosul întrupat în istorie, la plinirea vremii, este Cuvintul restaurator prin care Dumnezeu creeaza, dar si salveaza lumea.
La începutul Evangheliei sale, în Prolog, dumnezeiescul Ioan, inspirat de Duhul Sfint, spune ca acest Cuvint restaurator al lui Dumnezeu exista din veci si a participat la crearea lumii: „La început era Cuvintul si Cuvintul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvintul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au facut si fara El nimic nu s-a facut din ce s-a facut” (Ioan 1,1-3). Din aceste propozitii întelegem cita forta are Cuvintul ziditor si cit dinamism imprima prin enuntarea lui. Mai întelegem si faptul ca Logosul era atit forma de manifestare a iubirii între Persoanele Treimice, cit si cea de comunicare. Cuvintul este unitatea profunda existenta între Persoanele Sfintei Treimi, unitate care în plan uman trebuie sa exprime coerenta implicita care e necesar sa existe totdeauna între gind si exprimarea verbala a omului. Nu s-a gasit si nu se va gasi vreodata o forma conventionala de masurare a fortei Cuvintului care zideste, cum nici a celui care distruge, asa cum s-au gasit forme conventionale pentru a se masura creatia lui Dumnezeu în largimea, înaltimea, greutatea ei etc. De fapt, este imposibil ca omul sa poata masura aceasta putere, pentru ca ar însemna sa cuantifice forta de exprimare a lui Dumnezeu, Care Se manifesta ca Verb, Logos, Cuvint.
Cind Dumnezeu a voit sa restaureze lumea cazuta în pacat, a trimis Cuvintul Sau sa o recreeze. De aceea, cu intrarea Logosului în istorie la plinirea vremii s-a produs reînnoirea lumii. De la nasterea lui Hristos încoace Cuvintul este iarasi ziditor si defineste pe om în lumina. Desi lumina aceasta s-a aprins într-o pestera saracacioasa, ea a reusit sa fie vazuta de miliarde de oameni care au aprins si ei lumina sufletului lor din lumina Lui. Nasterea unui împarat pamintean era anuntata de o multitudine de crainici, care porneau cu repeziciune în tot imperiul. Nasterea Împaratului cerului a fost anuntata de îngeri si receptata de inimile care s-au deschis ca o pestera pentru a primi lumina înnoitoare.
Nu putem spune ca Iisus-Mesia nu era asteptat, dar El a venit fara sa anunte ziua si locul, asa cum noi stim din Scripturi cu certitudine ca va veni sfirsitul lumii, dar nu putem cunoaste nici ziua, nici ceasul cind se va întimpla aceasta. A coborit în pestera saraca din Betleem în liniste si modestie – interesanta întilnire între infinitul incomensurabil si micul infinit! Trebuie sa vedem aici suprema manifestare a dragostei chenotice si rastignite a lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu ne surprinde permanent cu misterele Sale!
† Ioachim Bacauanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului
Lasă un răspuns