Gradinita nr.13 din Onesti si Scoala de Arte si Meserii „Scarlat Longhin” din Dofteana-Bacau au trecut cu brio peste etapa evaluarii finale a activitatii intreprinse in cadrul Programului Eco-Scoala. Timp de doi, respectiv trei ani elevii celor doua unitati de invatamint au demonstrat ca iubesc si ca stiu sa protejeze mediul inconjurator, reusind astfel sa obtina „Steagul verde” din partea comisiei de evaluare. Aceasta, formata din reprezentanti ai Centrului Carpato-Dunarean de Geoecologie (CCDG) Bucuresti, ai Inspectoratului Scolar Judetean Bacau si ai Agentiei pentru Protectia Mediului (APM), s-a aratat foarte severa in notarea celor doua candidate la titlul de „eco-scoala”, urmarind cu precizie daca standardele impuse de program au fost indeplinite. „A fost greu, au fost trei ani in care a trebuit sa demonstram ca ne meritam statutul de eco-scoala, dar sintem mindri acum pentru ce am realizat”, a declarat coordonatoarea Genovica Mazilu, coord. Program „Eco-Scoala”, Grupul Scolar „Scarlat Longhin”, Dofteana. Comisia de evaluare, condusa de Cornelia Dinca, membru in consiliul director CCDG Bucuresti, s-a aratat multumita de ceea ce au reusit sa realizeze copiii in cadrul proiectului: expozitii, seminarii, actiuni de ecologizare, spectacole si simpozioane cu participare nationala. „Acolo unde exista vointa din partea cadrelor didactice se pot face lucruri foarte bune. Aparent neimportant pentru Romania, in alte tari, a invata intr-o eco-scoala este un lucru deosebit, iar Steagul verde arborat e semn ca acolo se face cu adevarat educatie”, a declarat Maria Ionos, evaluator APM Bacau. La ora actuala, in judetul Bacau mai exista inca doua eco-scoli – Grupul Scolar Grigore Cobalcescu din Moinesti si Grupul Scolar „Gh. Asachi” din Onesti – iar aspirante la titlu sint inca 17 unitati de invatamint.
Dupa indelungi asteptari, au primit „Steagul verde”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
bravoooooooo !!!!