După mai bine de trei ani de la explozia produsă la blocul nr. 22 din strada Martir Horea din Bacău, victimele locuiesc tot în apartamente închiriate, plătite de E.ON Gaz (care de altfel nu a recunoscut că ar avea vreo culpă în tot acest dezastru). Procesul, început în vara lui 2012, a bătut pasul pe loc și nici în acest moment nu se știe care este cauza deflagrației. E.ON Gaz, trimisă în judecată de Parchetul Curții de Apel, a contestat expertiza făcută la urmărirea penală, și-a angajat experți care au luat în calcul orice (răspunderea Primăriei, probleme la centrala termică a apartamentului în care s-a produs explozia), mai puțin vina E.ON Gaz. Declarația unui angajat al E.ON Gaz (inculpat în dosar), care avea sarcina să facă periodic revizii, scoate la lumină un adevăr incredibil: nu doar că nu s-a efectuat revizia conductei de gaze care deservea imobilul Martir Horea 22, dar angajații responsabili să facă revizii nici măcar nu știau că blocul este racordat la rețeaua ce deservește strada Banca Națională.
În iunie 2012, Parchetul Curții de Apel a finalizat rechizitoriul în acest dosar și a trimis în judecată SC E.ON Gaz Distribuție, alături de mai mulți angajați, acuzați de vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă.
Pe 21 decembrie 2010, o explozie puternică s-a produs la blocul 22/A din strada Martir Horea. În urma exploziei, urmată de un incendiu, a fost avariat grav blocul cu 15 apartamente, două persoane au suferit arsuri de gradul I, II și III, politraumatisme și intervenții chirurgicale, ce au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, respectiv 120 de zile. Una dintre victime a murit în iulie 2011, în urma unui accident vascular, însă expertiza medico-legală a stabilit că decesul nu are nicio legătură cu leziunile suferite și cu intoxicația cu monoxid de carbon la momentul exploziei. Pe lângă apartamentele distruse, 19 mașini parcate în apropierea blocului au fost avariate. Afectate au fost și apartamentele din blocurile vecine – 31, 37 și 39 de pe strada Banca Națională. Ancheta procurorilor a demonstrat, se arată în rechizitoriu, că în producerea deflagrației culpa revine societății de distribuție a gazelor naturale SC E.ON Gaz și mai multor angajați ai societății. Locul exploziei a fost stabilit ca fiind apartamentul nr. 1, iar incendiul ar fi fost cauzat de dislocarea țevii de gaz care alimentează blocul.
Clădirea prezintă risc de prăbușire
Expertiza făcută imediat după explozie arată că au fost afectate direct patru apartamente de la parter și etajul I, au fost distruși total sau parțial pereții structurali și planșee, a fost afectată structura de rezistență, iar clădirea prezintă risc de prăbușire, fiind încadrată în clasa I de risc seismic. Concluziile expertului au fost că, în aceste condiții, niciunul din cele 15 apartamente nu mai pot fi locuibile. De asemenea, expertiza tehnică făcută de INCD-INSEMEX Petroșani arată că „locul exploziei nu a fost în bucătăria apartamentului 1 și nu s-a datorat unei utilizări defectuoase a aparatelor de utilizare a gazelor racordate la instalația interioară și/sau tubulaturii propriu-zise a acestei instalații”. „Ținând cont de concentrațiile de gaze depistate în cele patru seturi de măsurători, existența gazului metan în proximitatea blocului 22 se datorează migrării lui prin sol, pe sub covorul asfaltic al parcării și al aleii pietonale, având ca sursă conducta subterană de distribuție a gazelor naturale, prin apariția unui orificiu, ca urmare a fenomenului de coroziune”, se mai precizează în expertiză.
E.ON dă vina pe centrala termică și pe Primărie
E.ON Gaz a venit cu alți experți care vorbesc despre orice (inclusiv despre o posibilă problemă la centrala termică), mai puțin despre culpa E.ON. În cererea de probatorii, depusă luna trecută de avocatul angajat de E.ON Gaz, Eugen Constantin Iordăchescu, sunt trunchiate informații din expertiza tehnică ce par în favoarea E.ON și ascunse tocmai cele care vorbesc de responsabilitatea societății. Astfel, „potrivit actului de inculpare, producerea deflagrației din data de 21.12.2010 ar fi fost favorizată, printre altele, de acoperirea cu asfalt a răsuflătorilor montate pe traseul conductei care deservea imobilul de pe strada Martir Horea, nr. 22/A (susțineri preluate din cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit de INSEMEX Petroșani) – arată avocatul E.ON Gaz. Organul de urmărire penală consideră că evenimentul produs ar fi putut fi evitat dacă se proceda la remontarea răsuflătorilor astupate cu ocazia asfaltării finalizate în 2006”. Avocații angajați de E.ON uită să menționeze că responsabilitatea privind verificarea sau remontarea acestor răsuflători aparține tocmai E.ON Gaz.
Angajații E.ON Gaz nici nu știau că blocul este racordat la rețeaua str. Banca Națională!
„La recepția lucrării de asfaltare, E.ON Gaz trebuia să verifice dacă totul este în regulă – explică Bogdan Pocovnicu, unul dintre avocații părților vătămate. Mai mult decât atât, periodic trebuiau făcute verificări la rețea. În raportul lor apare că au făcut verificări. Se pare însă că au fost făcute doar pe hârtie, așa cum reiese și din rechizitoriu.”
În realitate, angajații E.ON responsabili cu verificarea și revizia nici nu știau că blocul 22 din Martir Horea este racordat la o altă rețea, cea care deservește str. Banca Națională. De altfel, după producerea exploziei din 2010, a durat mai bine de jumătate de oră până ce E.ON Gaz a reușit să închidă gazul, pentru că angajații nu știau la ce conductă este racordat blocul.
„Din câte îmi amintesc, în anul 2007, la momentul efectuării reviziei, nu am cunoscut că blocul 22 de pe Martir Horea e racordat la rețeaua ce deservește Banca Națională, eu știind că face parte din rețeaua Martir Horea – este declarația unuia dintre inculpați, angajat la E.ON Gaz, responsabil cu revizia. Eu și T. nu am intrat la momentul efectuării acestei revizii pe strada dintre Banca Națională și Martir Horea 22. Nu îmi amintesc dacă I. A., în calitatea sa de detector, a intrat și pe acest segment pentru a efectua acțiuni specifice postului său. Așa cum am menționat și în declarația olografă, la momentul întocmirii raportului de executare aferent ordinului de serviciu 962/2007 nu s-a efectuat revizia conductei de gaze care deservea imobilul Martir Horea 22”.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău, Ionuț Tomescu, a precizat de asemenea că „a fost o expertiză realizată de specialiști, care au spus clar că Primăria Bacău nu are nicio vină. În plus, E.ON are obligația ca, periodic, să își verifice răsuflătorile”.
Au început lucrările de consolidare la blocul explodat
Lucrările de reparații la blocul explodat de pe strada Martir Horea, numărul 22, care a sărit în aer în 2010, au început de curând. „Săptămâna trecută s-a dat ordinul de începere a lucrărilor – a declarat Ionuț Tomescu, purtător de cuvânt la Primăria Bacău. Acestea au ca termen de finalizare șase luni, ceea ce înseamnă că la sfârșitul lunii iulie ar trebui finalizate. La acest bloc se fac lucrări de consolidare”.
Blocul a fost supus unei expertize tehnice care a concluzionat că poate fi readus la starea inițială prin consolidare și reparații. Vor fi necesare lucrări care presupun structuri de sprijin pe întreaga înălțime a apartamentelor grav avariate, refacerea și cămășuirea pereților portanți de fronton de la parter și etajul I, a diafragmei de beton armat longitudinală și transversală, refacerea închiderii logiei aferente camerei de zi de la parter, a planșeelor afectate și executarea pereților de închidere de la parter și etajul I. Vor mai fi necesare lucrări cu caracter nestructural, ca termoizolarea pereților exteriori, înlocuirea tâmplăriei din profile PVC cu geamuri termoizolante, refacerea tencuielilor interioare, exterioare, finisaje și vopsire, schimbarea pardoselii, refacerea hidroizolației terasei și a trotuarelor de contur.
luca a zis
va rog anuntati-ma cand apar articole noi , eu sunr proprietarul in apartamentul caruia a avut loc explozia, multumesc