Liberalii băcăuani au convocat sîmbătă Delegația Permanentă pentru a desemna echipa care se va arunca în luptă în campania electorală pentru alegerile europarlamentare. în cadrul delegației s-a prezentat strategia și echipa de campanie. Președintele Romeo Stavarache este coordonatorul politic, senatorul Ioan Aron Popa, directorul de campanie, de partea de finanțe se vor ocupa Ioan Silviu Lefter și primarul de Comănești, Viorel Miron, de comunicare, Mircea Fechet, vicepreședinte TNL la nivel național, și alesul local Marius Danciu. De cercetare se va ocupa Lucian Ciubotaru, de relația cu societatea civilă, consilierul județean Cornel Pricope, iar în Biroul Electoral Județean, din partea liberalilor a fost propus medicul Mihai Ichim, consilier județean. „Aceasta este echipa care va lupta în campania pentru alegerile europarlamentare. Am optat pentru o echipă tînără, așa cum sînt majoritatea candidaților din lista PNL”, a declarat senatorul Ioan Aron Popa. în perioada următoare se va definitiva strategia de acțiune. în campanie se va implica resursa umană a PNL Bacău, consilierii locali și primarii liberali, dar și volunatri care doresc să fie alături de membrii de partid. în timpul campaniei electorale vor fi invitați în județ și miniștrii, care să susțină candidații liberali, și care vor vorbi fiecare despre domeniilor lor de activitate. „Pentru prima oară, mesajele de campanie se vor suprapune perfect cu mesajele guvernării. Este pentru prima oară cînd întrebările puse la adresa guvernării nu ar putea stînjeni candidații”, a precizat senatorul Popa. Candidatul liberalilor la Parlamentul European, deputatul Ionel Palăr, a declarat și el că își dorește o campanie în care să primeze temele europene. „Campania noastră își propună să informeze populația despre ce înseamnă aceste alegeri și care este rolul parlamentarului european”, a spus Palăr. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.