EDITORIAL Biserica e bună, doar dacă nu cere nimic

EDUARD ADAM

Cînd le-a fost mai greu românilor, cînd poporul s-a aflat la răscruce, autoritățile, mai puțin comuniștii, au apelat la biserică. La cuvîntul oamenilor lui Dumnezeu s-a ajuns de fiecare dată în momente de criză. Iar aceștia au izbutit, prin vorbă, să ne-aducă pe drumul bun. Fie c-a fost secetă, fie c-au fost războaie, biserica a fost aproape de oameni.

Influența bisericii printre credincioși a fost folosită și în anii de după revoluție. Parcă s-au mai unit românii furioși că n-au ce pune copiilor pe masă, cînd mai marii Bisericii Ortodoxe Române au făcut apel la cumpătare și înțelegere. S-au mai domolit spiritele printre miile de sindicaliști rămași fără locuri de muncă, veniți în fața Guvernului gata să-i linșeze pe politicienii coborîți din limuzine, interesați doar de bunăstarea lor. Și cînd au plecat minerii în marș spre București, tot biserica a fost scoasă la înaintare. La fel s-a întîmplat și cînd sute de ortaci au atacat polițiști, jandarmi și simpli trecători la Costești. Cînd, mai tîrziu, amărîții aceia ieșiți din mină se prăbușeau sub bastoanele jandarmilor, tot preoții au fost cei care au cerut milă față de aproape.

Iată că a venit vremea ca și reprezentanții bisericii să ceară ceva. De fapt, e impropriu spus că au cerut, pentru că, practic, parlamentarii au venit cu un act legislativ care propune retrocedarea pămînturilor și clădirilor care au aparținut bisericilor ortodoxe și catolice. O idee lăudabilă de altfel, care ar fi trebuit să aducă lucrurile pe făgașul normal și în această sferă a vieții sociale. Realitatea demonstrează, însă, că lucrurile nu vor intra prea curînd în normal. Încă o dovadă că la noi, la români, de la vorbă la faptă e drum lung.

Prin anii ’50, comuniștii le-au confiscat bisericilor proprietățile, imobile sau terenuri. Totul a fost dat la colectiv. Pe acele terenuri s-au construit blocuri, iar casele au fost demolate sau au căpătat o altă destinație. Acum ar fi firesc ca bisericilor să le fie redat ce-a fost al lor. Așa cum s-a întîmplat cu persoanel fizice. Foștii proprietari au primit de la stat pămînturile. De ce să nu se întîmple la fel și cu biserica? Mai ales că existe o lege. Aceasta prevede ca fiecare parohie să lupte singură pentru a-și redobîndi bunurile. Același act normativ mai spune că fiecare biserică trebuie să primească tot ce-a fost al ei.

La țară, de exemplu, pînă acum foarte puține biserici au intrat în posesia terenurilor. Cele care au izbutit au fost de-a dreptul norocoase. În rest, preoții spun că au depus documentele la primării, însă administrațiile locale au găsit imediat o scuză: nu au teren. Acesta a fost deja împărțit la oameni și altul nu mai există. Așa că reprezentanții clerului pot să mai vină cu un maldăr de acte, că tot nu primesc nimic.

La orașe lucrurile sînt și mai ambigue, fapt care reduce substanțial șansele de reușită ale bisericilor. Legea 18, privind retrocedarea terenurilor, nu are aplicabilitate la orașe. De ce această diferență? Doar Dumnezeu știe! Chiar și așa, preoții, mai mult obișnuiți cu legea firii, decît cu cea scrisă, s-au preocupat, au dus la primării documentele. Cele pe care le-au avut, pentru că nu mai există azi acte care să ateste cine și ce proprietăți a avut acum 50 de ani. Culmea e că primăriile, în loc să-i ajute pe preoți, măcar de frica lui Dumnezeu, au lăsat dosarele lor undeva într-un colț. Binențeles că tot parohiile sînt vinovate că nu au apelat la avocați, doar, doar își vor atrage dreptatea. Nu se întreabă nimeni însă dacă au banii necesari să se judece prin tribunale ori să-și angajeze avocați. Nimeni nu-și pune problema dacă e firesc ce se întîmplă. Dacă e normal ca acelor oameni, pe care i-au folosit toate guvernele cînd le-a fost mai greu, să li se dea ceva doar pe hîrtie. Să nu îi ajute nimeni la modul real. Să li se închidă ușile în nas. Aceleași uși la care, cîndva, erau chemați de urgență. Cînd mai marii acestui popor aveau nevoie. În toată această nebuloasă un singur lucru e clar: biserica e bună, dacă nu cere nimic.