EDITORIAL Bivolarii care falimentează Bacăul

Ovidiu PAULIUC

Epoca „europeană” a Bacăului, care acum chiar că părea de aur, a apus. Vom avea județul cu una dintre cele mai slabe economii, pentru că vom fi primul județ dus la faliment prin pierderea principalelor surse de venituri, cauzată de devalizări. Căderea rafinăriilor Dărmănești și Rafo înseamnă că aproape jumătate din economia județului se duce de rîpă. Întîmplător, amîndouă au trecut pe la Iacobov, dar, se pare, și pe la Gabriel Bivolaru, un alt protejat al social-democraților, pe care poliția nu îl găsește cu nici un chip. Așadar, pînă la urmă, și-au atins scopul. Au distilat petrolul printr-o multitudine de firme, de nu le mai dă nimeni de capăt, au pus mîna pe multe mii de miliarde de lei, au făcut alte multe mii de miliarde datorii la stat, iar acum sînt la adăpost. În urma lor au rămas mii de oameni cu gurile și buzunarele căscate pe la porțile întreprinderilor, bașca locuitorii din Tîrgu Ocna, care plătesc gajurile executate ale lui Iacobov.

Tactica diversiunii a fost aplicată și de această dată de PSD, astfel că toată atenția este îndreptată acum spre acest guru Bivolaru, un amărît bănuit de schizofrenie și, pe deasupra, însetat de el însuși. Prinderea lui a fost un eveniment larg mediatizat, cu tentă de film american: condus spre Ungaria de un vameș-discipol, prins de un alt vameș chiar cînd mai avea un pas pînă peste graniță, deghizat cu perucă, scos la vorbitor ca să dea declarații presei. Așa s-au încheiat cel puțin zece ani de cînd guru Bivolaru își experimentează fanteziile sexuale și psihozele pe niște debusolați, răstimp în care nu prea a fost deranjat. În spatele acestor evenimente, povestea lui Gabriel Bivolaru, pe care însuși Adrian Năstase și clica PSD îl apărau la Parchet, în 1999, în fața acuzațiilor de fraudă bancară, a căzut în groapa cu liniște. Bivolaru cel social-democrat umblă acum liber, cu vreo 2.200 de miliarde de lei prin buzunare, și probabil că dă șpagă pe la amicii săi din PSD ca să îl țină la adăpost.

Rafo Onești este în agonie, Rafinăria Dărmănești a sucombat deja, dar nimeni de la putere nu pare preocupat de cei vinovați. Cînd au chef, procurorii se mai autosesizează din presă, dar acum nu a fost cazul, deși despre Rafo și bătaia de joc a unora dintre cei care au trecut pe acolo s-au scris kilometri de articole. Iacobov nu a fost chemat niciodată în fața procurorilor ca să dea socoteală pentru Rafo sau Dărmănești, ceea ce ar putea demonstra o crasă aservire a unor magistrați în fața Puterii. Între timp, el a renunțat la pachetul majoritar de acțiuni la Rafo și a intrat în umbră. Unii spun că măcar aparent își lichidează afacerile, precum Sorin Ovidiu Vîntu, unii cred că a fost sfătuit să dispară momentan din viața publică, ca să nu afecteze imaginea protectorilor săi în preajma alegerilor. Oricum, este cineva acolo, sus, în PSD, care are grijă să pună dulăii pe tot felul de infractorii, păstrați în libertate precum cotletul la congelator, doar ca mai apoi să să aibă ce rumega gura lumii. În rest, pentru „grei”, pace și liniște pe Coasta de Azur sau aiurea, precum naziștii în America de Sud, după Război.

Avem prilejul să facem bilanțul trecerii prietenilor PSD pe meleagurile noastre. De fapt, bilanț provizoriu, în cazul în care vom vota la fel ca acum patru ani. Așadar, rămînem cu un rest de platfomă Borzești, măcinată și ea de proteste, rămînem cu un Sofert care abia se susține pe el însuși, cu multe fabrici de confecții care lucrează pentru italieni, cu o agricultură fărîmițată și slab productivă, cu turism de jumătate de stea, fără spații verzi și, deci, fără frunze de brusture, pe care le înlocuim cu hîrtie igienică de la Letea, rămînem cu doar cîteva fabrici serioase pe la munte și multe buticuri și birturi. În plus, o grămadă de indivizi ciudați, care ar vrea să facă treabă, dar nu pot, pentru că nu vor să cotizeze la baron sau la partid.