Ștefan RADU
Conform legii, campania electorală pentru alegerile locale ar trebui să fie declanșată după Paști, iar cea pentru parlamentare abia prin toamnă. Numai că spațiul politic românesc devansează legea: cu excepția spoturilor și afișelor publicitare, toate celelalte mijloace propagandistice au fost puse în mișcare. Se lansează candidați în ritmuri de muzică ethno, se fac donații pentru diverse așezăminte culturale și religioase, sînt vizitate, rînd pe rînd, azilurile de bătrîni și căminele de orfani, se organizează baluri și se ridică statui. Fiecare week-end este agitat, colorat cu adunări populare și conferințe de presă incendiare. Însă prima caracteristică a acestui debut de campanie este conservatorismul: partidele importante abordează lupta în aceeași manieră cu care ne-am obișnuit de 14 ani încoace. Nici un element nou, creativ, nu colorează decorul. De asemenea, orice outsider ce se înscrie în cursă este privit cu îngăduiță, uneori chiar cu ironie. Cred că acesta este marele pericol: singurii care crează evenimente surprinzătoare, care improvizează sînt acești candidați declarați fără șanse. Un exemplu, pentru prezidențiale, este Lia Roberts. În ultimele zile, prietenii cu care am discutat erau interesați să afle mai multe lucruri despre această doamnă din America. Nu neapărat încrederea că ea ar putea schimba ceva esențial în țara asta îi îndeamnă să se gîndească să o voteze, ci nevoia de a schimba registrul politic, de a elimina vechile figuri triste care au tîrît România prin colbul tranziției. În condițiile în care posibilitatea ca Partidul Umanist să meargă mînă-n mînă cu această candidată, contextul electoral își crește semnificativ entropia. Cîmpul de forțe – considederat, pînă mai ieri, stabil și cu variabile predictibile – este tulburat de cîțiva consilieri profesioniști și importante mijloace media (Jurnalul național și Antena 1 nu pot fi ignorate ca arme în lupta pentru voturi).
Chiar dacă se fac bancuri pe seama lui C. V. Tudor, „schimbarea la față” de care vrea să ne convingă nu poate fi contestată decît la nivelul „Eu nu cred!”, deci subiectiv. Este posibil să fure destule voturi de la PSD care are probleme majore cu cazuri precum Corneliu Iacobov (în urma căruia cîteva sute de familii de pe Valea Trotușului au rămas fără mijloace de trai, iar paguba produsă bugetului reprezintă sume cu care s-ar fi construit atîtea apartamente cîte s-au ridicat în toată România în ultimii cinci ani). În plus, oricît ar dori actualul partid de guvernămînt să se apere de acuzațiile de corupție cu mesaje de genul „Și ceilalți au furat!”, asta nu-i face mai cinstiți. Deocamdată, cetățeanul votant are de luptat cu funcționarii subordonați șefilor puși de PSD. Licitațiile trucate, șpăgile pentru obținerea unor finanțări au fost date reprezentanților actualei puteri, nu unor administrații virtuale! Cred că atacurile reciproce – pe această temă – între PSD și Alianța DA este păguboasă pentru ambele părți: oamenii vor fi de acord și cu unii și cu alții (în sensul că toți au furat pe durata mandatelor anterioare sau prezente) și-i vor sancționa la grămadă. Astfel, un outsider poate cîștiga mai mult decît și-a imaginat.
Și nu în ultimul rînd, un element care nu pare a fi luat în serios de către candidați și partide este contextul extern. Sîmbătă, milioane de oameni simpli din lumea largă au demonstrat împotriva războiului declanșat de americani în Orientul Mijlociu. În Spania, un partid a fost spulberat politic tocmai din acest motiv. În Kosovo, jandarmii români au trecut prin clipe dramatice și – din fericire – au ieșit cu bine din confruntarea cu extremiștii albanezi. În Irak, atentatele se întețesc și sînt din ce în ce mai multe victime. Cum vor reacționa, oare, votanții în condițiile în care militari de-ai noștri se vor întoarce în țară pe catafalc? Sunt variabile care în ecuația electorală au influențe pe care încă nu le putem cuantifica.
Lasă un răspuns