EDITORIAL Cîinele moare de drum lung și –Monitorul– de grija altuia

Nicoleta BICHESCU

„Al cui este ziarul?”, se întreba, curios, unul dintre cei care semnează, pentru cîteva zile, în „Monitorul de Bacău”, referindu-se, evident, la proaspătul „Ziar de Bacău”, primit cu simpatie de cititori. Dubiul mercenarului venit să salveze ce se mai poate din „Monitorul” era unul de fațadă, pentru că domnul, erijat ad-hoc în atoateștiutor, avea să dea răspunsul, cîteva rînduri mai jos: al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Pentru o asemenea afirmație, semnatarul editorialului cu iz de comandă ar merita să fie dat în judecată. Nu de alta, dar ar fi interesant de văzut pe ce documente se bazează cînd face o asemenea afirmație. Ce acte o fi consultat el, de care noi habar n-avem, care să-l fi condus la o asemenea concluzie? Cu siguranță că am cîștiga cu ușurință acest proces, dar la ce bun să ne batem capul cu astfel de inepții? Pentru că, de sub pana ziaristului strămutat temporar de la Iași la Bacău transpiră atît de bine tactica patronului, încît chiar nu are rost să ne pierdem timpul prin tribunale.

Căci, cine altul decît Mihai Iacob putea să dispună încercarea noastră de a fi discreditați prin absurda asociere a ziarului cu SOV și, implicit, cu FNI? Cînd jocul pare pierdut, cea mai bună tactică este să arunci cu noroi în adversar. Dacă nu te poți lupta corect, încep murdăriile. Nu ține, domnilor: imaginea „Ziarului de Bacău” înseamnă oamenii „Ziarului de Bacău”. Și numai o minte subțire poate crede că o echipă întreagă și-a dat demisia de la „Monitorul” pentru a scăpa de Mihai Iacob și ar fi acceptat să lucreze la SOV. Dacă tot nu vă dă pace curiozitatea, nu vă rămîne decît să consultați datele de la Registrul Comerțului. Poate așa o să reușiți să dormiți mai bine noaptea. Știu că e greu de crezut, dar nu sîntem nici ai lui SOV, nici ai liberalilor, nici ai PSD-ului. E ultima oară cînd mai spun acest lucru. Cine are urechi de auzit să audă, cine nu, n-are decît să bată cîmpii brodînd pe seama noastră tot felul de scenarii și apartenențe.

Știu, e greu de crezut că unii pot risca pentru o idee, pentru că au un ideal. Mai există pe lumea asta și astfel de specimene, care nu acceptă cu atîta ușurință că interesul patronului trebuie servit, chiar și atunci cînd o faci împotriva propriei conștiințe. Pardon! Ce este aia conștiință, pentru un ziarist care recunoaște, nonșalant, că patronul trebuie să-și dezvolte afacerea cu orice preț? Și, apropo: nu salariile mari pe care, chipurile, cineva ni le-ar fi promis, ne-au determinat să alegem o altă cale. E greu de priceput? Știm că nu puteți accepta că mai sînt și fraieri ca noi. Și nu vă mai faceți atîtea griji ipocrite că n-o să ne primim salariile. Ar fi tare bine dacă fiecare s-ar ocupa de ograda sa! Respectul pe care îl port unei persoane aflate și acum la „Monitorul” mă determină să nu spun mai multe.

Poate că nici măcar nu mi-aș fi pierdut timpul să scriu aceste rînduri dacă atacul mîrșav din „Monitorul” de ieri nu era semnat tocmai de unul dintre mercenarii lui Mihai Iacob, desantați în Bacău pentru a salva ziarul. Spre deosebire de ei, noi nu încropim, ci concepem ziare. Încropeală e ceea ce face acum „Monitorul de Bacău”, unde semnează oameni aduși din Vaslui, Iași, Suceava, Prahova sau Brașov. Care n-au nici o legătură cu orașul nostru. Și care par să-și fi uitat prin orașele de unde vin un lucru esențial: bunul simț.