EDITORIAL Dictatura sărăciei politice

Ștefan RADU

Sfîrșitul de săptămînă s-a înscris în atmosfera post-sărbătorească, de lentoare abulică pur românească. După atîtea petreceri și aniversări, țara își intră cu greu în ritm. Politicienii, adepți ai tradiției, și-au adus aminte că, în viață, „cui pe cui se scoate”! Așa că, sub patronajul președintelui României, au început serbările naționale dedicate lui Ștefan cel Mare. La Vaslui, printre discursuri mobilizatoare, s-au strecurat memorii despre disperarea oamenilor din acea parte săracă a Moldovei. De peste Prut, bezmeticul de Voronin a vociferat împotriva românilor care l-ar confisca pe marele domnitor, chiar dacă – zice bolșevicul – acesta n-are nici o legătură cu România.

Sînt semne ale unor boli politice care denaturează sensul lucrurilor esențiale pentru această țară. Poate doar forumul economic de la Sinaia iese din cadrul general al circului electoral. Nu mă refer doar la campaniile care vor marca, în 2004, evoluția României. Am în vedere disputele similare din SUA, Rusia, unele state europene, vecinii de la est și de la vest. Peste tot, strategiile naționale sînt circumscrise campaniilor pentru alegeri, ceea ce va modifica trendurile inițiate în 2003. Dacă ar fi să mizăm pe evenimentul de la Sinaia, atunci ar trebui să fim optimiști: înseamnă că printre guvernanții noștri sînt și oameni lucizi, care au înțeles că fără o economie stabilă și eficientă nu va exista o politică favorabilă alegătorilor. România are nevoie de investiții serioase în infrastructură, în unități de producție, în agricultură., adică în domenii văduvite, timp de mai bine de un deceniu, de strategii coerente. Cînd, în urmă cu aproape doi ani, președintele Iliescu a definit neiertător mediul economic autohton ca fiind „capitalismul de cumetrie” în care „se privatizează profitul și se naționalizează datoriile” mulți au zîmbit printre dinți. Știau că la noi orice campanie anticorupție ține doar trei zile și patru conferințe de presă. Ce nu au luat în calcul a fost reacția investitorilor străini. Aceștia au informat forurile internaționale, mass-media, mediul financiar extern cu privire la toate matrapazlîcurile din economia românească. Presiunile occidentale au obligat administrația de la noi să fie mai fermă în combaterea infracțiunilor economice. Însă pînă în prezent nu s-a consemnat nici un faliment răsunător sau arestare în lumea bună a miliardarilor murdari. Boala corupției macină din interior corpul politic al țării, iar anul electoral nu asigură condițiile cele mai bune pentru o intervenție chirurgicală substanțială.

Pe plan extern, singurele alegeri fără surprize se anunță a fi cele din Rusia. Putin chiar dacă nu-și face campanie și tot are șanse să rămînă țar la Moscova. Tînăr, dinamic, ferm, adept al autocrației – sistem îndrăgit de majoritatea rușilor – și nederanjat de presiuni din Occident, fostul KGB-ist își continuă programul. Îndrăznesc să cred că 2004 va fi anul lui, marcat de un puternic reviriment politic, economic și militar pentru acest mare vecin de la est al României. Asta și pentru că americanii vor avea o problemă cu Bush care se încăpățînează – cam fără spor – să rămînă la Casa Albă, iar Europa descoperă hîrtoape insurmontabile pe drumul unificării. Centrul Asiei – locul de unde ar trebui să vină resursele energetice ale lumii industrializate (petrol și gaze naturale) – este cufundat într-un nimicitor război de gherilă care face imposibilă exploatarea bogățiilor naturale. Și atunci mă întreb care este culoarul României în această cursă cu obstacole surprinzătoare și modificabile? Către care țintă ne conduc ai noștri politicieni care deja negociază locuri pe liste, candidaturi la primării, consilii, camere ale Parlamentului? Democrațiea sărăciei este mai rea decît dictatura bunăstării.