Ștefan RADU
Carnagiul de la Madrid a încremenit în suferință o lume întreagă. Dintr-o dată, noi, românii, am descoperit că, așa nesemnificativi cum credem că sîntem, ne-am globalizat în tragedie. Oameni care au fugit de sărăcia din România au sperat că vor avea parte, pe alte meleaguri, de o viață mai bună. Soarta le-a aranjat o nedreaptă întîlnire cu teroarea absurdă a acestui început de mileniu. Unii au murit sfîrtecați de bombe. Alții – mai norocoși, vorba vine… – sînt răniți, internați în spitalele spaniole, departe de familiile disperate pentru că au pierdut legătura cu ei. Este greu să-ți imaginezi ce se mai poate face acum. Doar compasiunea noastră și gestul de solidaritate cu cei loviți de necaz sînt reacții normale. Cu sau fără decizia Guvernului de a declara în ziua de 14 martie doliu național, bunul simț îndeamnă la reculegere. Numai că noi și instituțiile noastre nu am învățat regulile lumii civilizate. Pentru șefii instituțiilor statului, totul este un fel de circ, de atitudine superficială, formală. Am avut curiozitatea, ieri, pe la ora 10.00, să fac un tur al Bacăului pentru a vedea cît de marcați au fost politicienii și marii administratori ai comunității de evenimentele tragice prin care au trecut cîteva zeci de români. Și acum oscilez între dezamăgire și revoltă. Doar patru instituții (poate mai sînt vreo două-trei pe care nu le-am văzut eu) – Primăria, sediul PSD, sediul PNL și Hotelul Moldova – au reacționat normal: pe frontispiciile acestor clădiri au fost arborate drapele în bernă, cu doliu. În rest, imaginea generală a orașului friza penibilul. Am ajuns la concluzia că mulți habar nu au ce înseamnă cuvîntul „bernă”. Nu trebuie confundat cu banda de pînză neagră, de doliu, adăugată la suliță. Conform DEX, bernă înseamnă „steag coborît pe jumătate, în semn de doliu”. În Bacău, la Direcția Finanțelor Publice, școli, licee și alte instituții descentralizate ale statului, tricolorul flutura vesel, pe catargele montate de ani de zile, ca la o sărbătoare națională. De fapt, la aceste instituții, funcționarii plictisiți, cu responsabilități greu de definit, plătiți din banii contribuabililor – adică și din ai celor care acum își plîng morții și răniții – au privit cu totală indiferență momentul și chiar decizia Guvernului. Faptul că premierul Năstase a declarat doliu național s-a dovedit nesemnificativ pentru a străpunge stratul de nesimțire al celor care răspundeau de punerea în practică a unei hotărîri legale. Veselia cu care fluturau, ieri, steagurile la sediile enumerate mai înainte m-a dus cu gîndul la cetățenii turmentați, veniți de la nuntă direct la prohod, îmbrăcați în paiete. Penibil!
Mult mai adîncă este indiferența față de simbolurile naționale la o a treia categorie de instituții – care se vor cu ștaif – care nici măcar nu consideră necesar să arboreze drapelul național. Astfel, la Tribunalul Bacău, la Centru Militar, la Camera de Muncă, la Biblioteca Județeană și în alte multe locații din municipiu tricolorul n-a fost arborat vreodată. Aceste instituții parcă nu ar fi ale României și – de aceea – nu sînt obligate să respecte legea referitoare la simbolurile naționale! Este o atitudine de indiferență arogantă față de comunitatea pe care ar trebui să o slujească. Pentru șefii acestor instituții importante sînt doar micile lor probleme personale, puterea pe care o administrează pe măsura priceperii lor, precum vechilii care ajung să se creadă stăpînii moșiilor unde au fost angajați ca simpli slujbași. Din cînd în cînd poate ar fi necesară cîte o amendă pentru a le reaminti acestor șefi că legea nu este facultativă, iar bunul simț – dacă nu l-ai cîștigat pînă la șapte ani – poate fi învățat (cu mari eforturi, ce-i drept!)…
Lasă un răspuns