Caravana electorală a Alianței DA, întîmpinată cu entuziasm în Moinești
în cursul dimineții de ieri, o caravană electorală a Alianței „Dreptate și Adevăr” PNL-PD a poposit în municipiul Moinești. Cu această ocazie, moineștenilor le-au fost prezentați o parte dintre candidații județeni la Senat și Camera Deputaților din partea Alianței DA. Aceștia au dialogat în fața sediilor organizațiilor municipale PNL și PD, cu mulți dintre cei prezenți, care și-au prezentat nemulțumirile și problemele tot mai multe cu care se confruntă în viața de zi cu zi. De menționat că acțiunea, deși nu a fost una anunțată public, a fost întîmpinată cu entuziasm și curiozitate de localnici. Astfel, și Moineștiul este considerat „un fief roșu”, aluzie la dominația PSD în zonă, totuși sute de moineșteni au fost prezenți în jurul respectivei caravane electorale a Alianței. (Mihai VIERIU)
Emil Constantinescu este așteptat astăzi în Bacău
Emil Constantinescu, președintele Acțiunii Populare și fostul președinte al României este așteptat să sosească astăzi în județul Bacău. începînd cu ora 11.00, Emil Constantinescu are programate mai multe întîlniri cu alegătorii și oamenii de afaceri din Bacău și va participa, în calitate de invitat, la cîteva emisiuni ale posturilor de radio și televiziune locale. (Elena SOLOMON)
Instruire pentru președinții și locțiitorii birourilor secțiilor de
votare
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii
acestora vor participa la instruirea organizată astăzi de autoritățile
județene implicate în organizarea alegerilor și de membrii Biroului
Electoral de Circumscripție (BEC). Acțiunea se va desfășura la
Casa de Cultură, participanții fiind grupați în două serii. Prima îi va
reuni pe președinții birourilor secțiilor de votare din județ și va
începe de la ora 11.00. în a doua serie sînt grupați cei de la secțiile
de vot din municipiul Bacău și din comunele limitrofe acestuia,
începînd cu ora 14.00. Printre cei ce vor efectua instruirea se
numără judecătorii Valerica Grosu și Elena Petraru, președinte,
respectiv locțiitor al BEC, prefectul Gheorghe Hură, Adrian
Teodorescu, șeful Serviciului Juridic din Prefectură, și Eugenia
Harja, directorul Direcției de Statistică. Președinții și locțiitorii
birourilor secțiilor de vot vor trebui să fie prezenți la primării, pentru
a recepționa materialele necesare desfășurării alegerilor: buletinele
de vot, ștampila de control, ștampilele cu mențiunea „Votat”,
precum și procesele-verbale pentru consemnarea rezultatelor
votării. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.