EDUARD ADAM
O mie de suflete din Bacău trăiesc cu teama că, de mîine, nu vor mai avea de muncă. Alte mii de oameni, soți, neveste, copii, vor suferi implicit dacă muncitorii de la Sofert, căci despre ei este vorba, vor rămîne pe drumuri în prag de iarnă. Problema închiderii combinatului băcăuan este mai veche. S-a discutat despre ea sporadic, însă în ultima lună a devenit, pentru autoritățile locale, una stringentă. Apariții care mai de care mai acadabristice în presă anunță că „așa nu se mai poate”, „că e pericolul public numărul unu pentru oraș” și multe de genul acesta. Așa s-a ajuns la concluzia că societatea Sofert trebuie închisă. Dacă ar fi fost vorba despre un SRL care vinde acadele, soarta acestuia era, probabil, de mult pecetluită. Dar „subiectul” e o întreprindere mare, în care lucrează vreo șase sute de oameni. Alte trei sute de oameni muncesc la firme care depind de Sofert și, automat, închiderea lui ar mai naște trei sute de șomeri.
Cazul în discuție implică două aspecte. Unul se leagă de faptul că Sofert ne poluează, prin instalația sa de uree, de ani de zile. E nociv pentru sănătatea unui întreg oraș să respiri amoniac ori de cîte ori ieși pe stradă. E o evidență imposibil de negat. Și cred că nimeni din oraș nu s-ar hazarda la așa ceva. Așa privind lucrurile, da, combinatul trebuie închis. Al doilea aspect se referă la latura socială. Închiderea Sofertului ar duce, așa cum pomeneam anterior, la concedierea a circa o mie de oameni.
Aici este, de fapt, cheia. Autoritățile par prea puțin interesate de ce vor face viitorii șomeri. Dovada cea mai clară este declarația unui lider local PSD, care a ieșit la rampă și a spus că „nu e o problemă specială, deoarece Bacăul poate absorbi această forță de muncă. Oricum, cei care au fost buni au plecat deja de la Sofert”. Trecînd peste faptul că e absurd, dacă nu lipsit de bun simț să-i descalifici pe niște muncitori, poate veritabili specialiști în branșa lor, e lesne pentru toată lumea că oamenii aceia nu vor găsi nici un sprijin după ce vor fi rămași pe dinafara gardurilor de la Sofert. Cei dați afară sînt chimiști, ingineri mecanici, electrotehniști și din alte specializări apropiate. Cîți dintre ei vor putea să fie absorbiți de firme de profil? Poate, doi, zece, o sută. Dar restul? Le-ar mai rămîne șansa recalificării profesionale. Să nu uităm însă că media de vîrstă printre acești salariați este de 40 – 48 de ani. Cine să-i mai angajeze? Cîți vor fi dispuși să vîndă jeliboane la chioșc, dacă au urmat o facultate și o viață au făcut o muncă cu mult superioară?
Să nu uităm că liderii locali, și nu doar ei, au ieșit cu lozinci optimiste și cînd Aerostar a început să dea încet, încet afară o parte dintre salariați. Și-atunci erau siguri că specialiștii vor fi absorbiți de alte firme. Ba bine că nu! Ajunseseră unii dintre ei să li se spună, pe la diverse firme la porțile cărora băteau, că sînt prea buni pentru oferta locurilor de muncă din oraș și că, și dacă ar vrea, patronii n-ar avea atîția bani să-i plătească.
Închiderea sau nu a Sofertului e, după mine, un examen pentru autoritățile locale băcăuane. Există o problemă, asta e cert, și ea trebuie rezolvată. Însă lucrurile trebuie bine cîntărite. Nu să li se dea oamenilor speranțe că-și vor găsi servicii pe toate drumurile, că alți patroni îi așteaptă cu brațele deschise și, astfel, să se minimalizeze problema reală. Pentru că e clar că nu va fi așa. Angajații de la șomaj sînt sătui de înregistrat zeci, sute de șomeri lună de lună. În prag de iarnă, absolvenții de anul acesta vor îngroșa rîndurile șomerilor. Iar dacă Sofert își va închide porțile, pe listele foametei vor ajunge și „neînsemnații” de la Sofert.
Lasă un răspuns