Ovidiu PAULIUC
„Spune-mi cu cine te împrietenești, ce muzică asculți, cum îți petreci timpul liber, cum merge cu școala, și-ți voi spune cine ești”. O zicală adaptată și valabilă, în cazul de față, pentru tineret. Rîndurile acestea nu fac parte din atitudinea cvasi-generală de condamnare a tinerei generații. Eu însumi mă consider încă tînăr și nu sînt prea departe de nebuniile primilor ani pe cont propriu. Este însă imposibil să nu fi observat, măcar unii dintre dumneavoastră, că mulți dintre tinerii noștri, adolescenți mai ales, sînt în vrie, și-au pierdut busola. Figuri abrutizate, fără perspective, fără nici un licăr inteligent în priviri, care migrează dimineața spre școli și licee, iar apoi abia așteaptă să se întoarcă în bezna cartierelor cu igrasie, unde singurele tentații sînt cîte un bar, o sală de biliard sau boxa cu manele date la maxim, scoasă la fereastră. Acolo le place, acolo se simt bine, în largul lor, se simt, într-adevăr, importanți. Merită să mergeți la concertele organizate cu ocazia vreuneia dintre sărbătorile orașului, cînd se adună cu sutele la un loc. Material bun de observație pentru psihologi. S-au dus reperele, s-a demagnetizat busola, au dispărut modelele. Cam asta se poate spune privindu-i, îmbrăcați în hainele lor ponosite, cu sticla într-un colț și țigara în celălalt colț de gură, de o vulgaritate dezarmantă, fie fete, fie băieți.
Adolescența este, prin definiție, o perioadă critică, de conturare a identității, a personalității, sarcină dificilă ce revine familiei și profesorului. De fapt, și din nefericire, majoritatea adolescenților au rămas cam singuri pe lume. Părinții le sînt măcinați de greutățile zilei de mîine, nu au nici zece mii să le dea la școală, pentru un corn, îi momesc cu borșul de urzici de acasă, cu maneaua și cu Garcea. Probabil că nu mulți sînt părinții își dau seama de limitele lor în privința educației pe care o pot oferi propriilor copii. Dacă odrasla le cade în păcat, se mulțumesc să dea vina pe anturaj, chiar dacă tăticul sau mămica au crezut că educația fundamentală privitoare la comunicare și comportament în colectivitate au să i-o facă vecinii sau cine știe cine.
Cît despre profesori, nu știu cîți dintre ei fac față la ceea ce se întîmplă în școli, atît în materie de limbă română, cît și de comportament. Puțini dintre ei mai au puterea să treacă peste problema sărăciei și să mai aibă acel entuziasm de dascăl, care ar trebui să dubleze informațiile livrate la tablă. A devenit obișnuință ca vina să fie aruncată pe prieteni, pe generații „contra”, dar uită domnii părinți și dascăli că apariția unor tineri bine clădiți intelectual depinde și de oferta făcută în schimbul aberațiilor oferite de alții, la tot pasul. Așa că, degeaba învață copilul la școală cum se deschide calculatorul, dacă nu pricepe și cum trebuie să se poarte pe stradă, de exemplu.
Este clar că moralitatea este modelată de condiția socială și de concepția tinerilor despre lumea materială. Ori că nu au haine la modă, ori că nu au bijuterii și telefon mobil sau chiar dacă nu au bani de covrigi în pauza mare, se numește că ajung să aibă complexe, care la vîrsta lor pot prinde rădăcini adînci și pot avea urmări grave. Așa că n-ar trebui să ne mai mirăm că, de la vîrste dintre cele mai fragede, adolescentele se gîndesc deja la băieții cu bani, la mașini și distracție eternă, iar băieții au în cap doar Italia, paraii și manelele. Ca să nu mai vorbim de alte grozăvii. Unii sînt obișnuiți cu banii încă de mici, alții sînt săraci, dar dornici să iasă din această stare prin orice mijloace. Idealurile, oricare ar fi ele, îi adună, îi grupează în găști, care refuză aspecte ale civilizației precum casa, familia, cultura, curățenia etc. Nimic altceva decît gunoaie printre mormanele deja existente.
Și, uite așa, ne-am procopsit cu încă o generație. Este adevărat că nu toți tinerii intră în rîndurile celor enumerați mai sus, dar ignoranța cîștigă din ce în ce mai mulți adepți, mai ales printre orășeni.
Deunăzi, s-a petrecut o crimă cum niciodată nu s-a întîmplat pe la noi. O elevă de 15 ani a ucis o altă elevă, tot de 15 ani, pentru hainele și bijuteriile ei. Poate că ucigașa este dereglată la creier, poate are probleme grave în familie, care oricum nu o scuză. Și chiar dacă nu s-a mai petrecut așa grozăvie pînă acum, chesiunea e că, într-un final, s-a întîmplat. Și e doar începutul.
Lasă un răspuns