Andrei DELEANU
Afirmația din titlu nu aparține, așa cum s-ar putea crede, unui pamfletar politic. Ea este constatarea amar-ironică a unui primar contrariat, pe bună dreptate, de afirmația ministrului administrației publice, potrivit căreia – la nivelul întregii țări – gradul de acordare a titlurilor de proprietate depășise 95%. Degeaba încerca el să explice sătenilor că procentul se referea la suprafețele validate și nu la volumul cererilor înregistrate, degeaba invoca realitatea zecilor de procese care trenau pe traseul întortochiat al procedurilor judiciare, aceștia știau una și bună: primarul era de vină că nu-și primiseră titlurile; iar ei auziseră asta din gura ministrului de resort, …la televizor.
La o altă primărie, cîțiva tineri solicitau sprijin pentru construirea de locuințe. Primarul n-avea de unde să le dea teren și, cu atît mai puțin, credite avantajoase. De altfel, venitul lunar al acestora nu le-ar fi permis rambursarea vreunui împrumut. Oamenii însă nu se pricepeau la asemenea detalii tehnice. Ei cereau și erau convinși că aveau dreptate, pentru că auziseră tot de la televizor. Pentru că un alt ministru anunțase, cu mult fast, programul de sprijinire a tinerilor pentru construcția de locuințe.
După ce numeroși oficiali guvernamentali au realizat o adevărată campanie de imagine pe seama venitului minim garantat, multe primării au sistat practic acordarea acestui ajutor social. Și asta dintr-un motiv foarte simplu: lipsa de resurse financiare. Sînt județe în care gradul de acoperire financiară pe anul în curs pentru aceste acțiuni se ridică abia la 20-25%. Adică pentru maxim trei-patru luni. Ca să nu mai vorbim de restanțele anului trecut. Și aici, însă, oamenii au dreptate. Pe ei nu-i interesează cine-i vinovat de lipsa banilor. Ei știu că e dreptul lor să primească ajutorul promis, știu că există o lege în acest sens pentru că au aflat asta … de la televizor.
Și tot de la televizor au aflat despre amînarea impozitului pe terenul agricol, despre sprijinul producătorilor agricoli, despre rețele de apă, canalizare, gaze și despre alte iluzii pe care guvernanții noștri nu se sfiesc să le vîndă contra unui vot acestor oameni amărîți.
E drept că sînt și oameni care nu se uită la televizor. Dar nu pentru că nu și-ar dori. Ci pentru simplul motiv că n-au nici măcar energie electrică. Așa că n-au avut cum să afle, de pildă, despre programul Ministerului Educației privind dotarea școlilor cu calculatoare. La urma-urmei, ce să facă cu ele?
Dar și concetățenii noștri de la oraș au televizor. De unde au aflat, cu stupoare, că în ultimii doi ani în țară s-a înregistrat o creștere economică. Cu stupoare, pentru că, deși fac parte din aceeași țară, lor nu le-au crescut decît datoriile. Ba, le-a mai crescut și factura la întreținere, în pofida asigurărilor liniștitoare ale echipei din fruntea Ministerului Industriilor, exponenți tipici ai sloganului „alături de oameni, împreună cu ei, pînă ne rezolvăm interesele”.
Desigur că nu mass-mediei i se poate reproșa practica promisiunilor fără acoperire. Nici măcar unei „anumite părți a presei”. Pentru că, indiferent de orientarea (fățișă sau mascată) a unui post de televiziune, în materie de comunicate oficiale el nu face decît să reproducă afirmațiile, declarațiile, speculațiile și, de ce nu, chiar aberațiile autorilor acestora.
Dar, așa cum spune o maximă devenită celebră, poți minți mai multă vreme un om, poți minți o dată mai multă lume, dar nu poți minți tot timpul pe toată lumea.
Lasă un răspuns