Ovidiu PAULIUC
Sezonul dărniciei electorale a cuprins țara, de la Carpați la mare și de la Botoșani la Caracal. Valul de generozitate iscat de Năstase&Co. a lovit brusc masele de muncitori și pensionari, care, uniți în cuget și-n simțiri, își vor da prinosul de recunoștință la alegerile libere și democrate de la finele toamnei, cînd prețul întreținerii încă nu e sufocant.
Dar, minune! S-a întîmplat că învățămîntul, această permanentă țintă a teroriștilor, fie că sînt ei ruși, fie că sînt politicieni români, a căzut secerat de sărăcie, întrucît nu l-a băgat nimeni în seamă. Am întîlnit profesori care trăiesc din salarii de trei milioane de lei și care, evident, au datoria să meargă în fața școlarilor cu demnitate, cu figuri destinse, cu chef de muncă, cu entuziasm chiar și, pe deasupra, îmbrăcați mai de Doamne-ajută.
Istoria ne arată că aproape nici un regim politic, în special cele aplecate spre stînga, nu prea suportă intelectualii, fiindcă gîndesc prea mult, au talent la aranjat idei, care de obicei duc la rebeliune, și, în general, cam tot timpul se află în opoziție. Așa că, la ce bun să le dai ăstora stimulente, dacă tot nu răspund la stimuli așa cum o făceau sălbaticii cînd primeau de la colonizatori oglinjoare și mărgele de sticlă în schimbul aurului? Și uite așa, învățămîntul și-a căpătat renumele de oaie neagră a turmei păstorite de regimurile ultimilor 15 ani. Regimuri pentru care n-a contat că românul chiar deștept și chiar are chef de învățat, chit că uneori are burta goală și pleacă în America să și-o umple, sau că au ridicat numele țării pe cele mai înalte podiumuri la concursuri internaționale, cum nu au reușit alți specialiști niciodată. Asta se întîmplă de obicei în cvasi-anonimat, că doar nu s-au mai văzut profesori sau ucenicii lor să atragă atenția buletinelor de știri, din moment ce nu au tatuaje și nu se plimbă cu Lincol Navigator de 100.000 de dolari prin Londra, precum Mutu.
Să ne bucurăm că profesorii mai au puterea ca, atunci cînd se află la catedră, să fie demni și să uite cîte datorii au pe la întreținere sau la magazinul din colț. Să ne bucurăm că mai există profesori care își rup de la gură ca să își cumpere cîte o carte și că merg la catedră pur și simplu de dragul actului didactic și al școlarilor. Să ne îngrijorăm, în același timp, că posturile libere din învățămînt sînt tot mai multe, iar tinerii absolvenți preferă orice altceva în locul unui salariu de o sută de dolari, pe care „filozoful” Gigi Becali îi aruncă de obicei cerșetorilor de la stadion. Să nu uităm că, de la an la an, absolvenții de liceu fac față tot mai greu bacalaureatului, de unde și numărul mare al celor care dau bac-ul în toamnă, cînd trec precum gîsca pe apă, nu înainte de a lăsa în în urmă perle gen „Vitoria l-a căutat pe Nechifor Lipan din bar în bar. A încercat și pe celular, dar era închis”.
Debutul anului școlar se anunță plin de probleme. Noi nu avem teroriști ca rușii. Ai noștri parcă-s mai perfizi, că lucrează la rădăcină, cu efecte pe timp îndelungat. Dacă vă mai aduceți aminte, polițiștii făcuseră, acum cîteva luni, un top al celor mai corupte domenii de activitate. Revelația a fost situarea la loc de frunte a învățămîntului. Criteriile care au plasat învățămîntul într-o poziție atît de josnică nu au fost dezvăluite. A rămas doar impresia că profesorul ia mită, este un îmbuibat cu brînză Rochefort și supă de țestoasă, iar din cînd în cînd mai trece pe la clasă să umple catalogul cu note, la normă, cu atît mai mari, cu cît plicul a fost mai gros. Nu polițistu-i de vină aici. De vină sînt toți analfabeții care ne conduc și printre ale căror amintiri neplăcute din copilărie, cea mai traumatizantă a rămas cea legată de profesorii care încercau să le deschidă mințile. Dacă mai pui la socoteală că învățămîntul nu produce nimic palpabil, bun de folosit la ridicat o vilă, ceva, atunci la ce bun să fie băgați în seamă acești umili care-și spun dascăli?
Lasă un răspuns