Ștefan RADU
Încet – încet, campania electorală se animă și la Bacău, aici unde posturile din administrația locală au fost anunțate înainte de a se număra voturile. Altfel spus, unii politicieni cred că „fiecare votează cu cine vrea, iese cine trebuie” – după cum spunea Mușatescu, plin de umor. Halal democrație, națiune să trăiești!
Dar să revenim: ringul se animă. Apar demisii din partide pe motiv că unii au fost lăsați fără loc pe listele cu candidați, la Prefectură se vorbește din ce în ce mai intens despre violarea legii în plină zi, iar oaspeții de prin Capitală, veniți în turneu electoral pe la noi, vorbesc despre o nouă revoluție. În cele două săptămîni de bîlci (cît mai ține campania) poate scăpăm de plictiseala de pînă acum. Semne bune în acest sens ne-a dat dl Petre Roman, care a trecut meteoritic prin județ. A dorit să transmită electoratului din această parte a țării mesajul său de revoluționar perpetuu. El crede că se poate stîrpi corupția doar cu sloganuri entuziaste. Cine a fost atent la discursul său a reținut că se mizează pe imensa masă a nehotărîților care vor pune umărul la ridicarea Forței Democrate, într-un fel de revoluție la urne care să schimbe față României mai ceva decît revolta din 1989. Ce ne facem dacă reapar „teroriștii”? Clanurile mafiote de astăzi sînt mai periculoase decît tot activul PCR la un loc…
Și ar mai fi o problemă: legile statisticii spun că segmentul „nehotărîților” are o distribuție similară – dacă nu egală – cu cea a restului populației intervievate. Fără a se păstra aceleași proporții, totuși cei care nu s-au decis asupra opțiunii lor politice vor fi diferiți. În plus, pentru a convinge electoratul că ai o ofertă demnă de toată atenția trebuie să aduci în față oameni credibili. Deocamdată, mulți dintre cei care reprezintă în teritoriu partidele proaspăt formate sau reanimate sînt „evadați” de la formațiunile care s-au săturat de ei. Cum altfel să explici reținerea șefului unei astfel de organizație care nu vrea să reclame ilegalitățile celor de la PSD pe motiv că este prea mic pentru un război atît de mare? Și-atunci de ce a mai intrat în competiție? Doar ca să creeze propriilor lideri de la centru (precum dl Roman) impresia că sînt în fruntea unor formațiuni cu reprezentare națională?! Sau pentru a controla din interior (pentru că asta-i misiunea!) o forță nouă, abia apărută în ring?
Găsești liberali la PRM, țărăniști la PSD, vadimiști la PD și peste tot lideri sindicali „răspopiți”. Este clar că „rezerva de cadre” disponibilă oricînd să adere la un partid este finită, doar numărul formațiunilor politice se modifică de la o zi la alta. Nu întîmplător această regulă sună atît de asemănător cu o veche anecdotă: „Cantitatea de inteligență este constantă; doar populația este într-o continuă creștere…” Fie că se rup în paisprezece, fie că fuzionează după un week-end ratat, partidele au aceiași oameni care și-au făcut o meserie din a participa la ședințele organizației de bază. Ei se agită, se bat pentru un loc în conducerea locală, sînt atenți către cine migrează puterea, nu ratează nici un prilej pentru a fi în prim-planul vieții sociale. De multe ori, un asemenea mod de viață este profitabil: mai iese o afacere cu bani publici, mai cîștigi dintr-un mic trafic de influență, mai beneficiezi de o invitație la cină… Totul e să fii mereu pe val și să nu-ți pese de cei care s-au săturat de metamorfozele tale doctrinare.
Lasă un răspuns