Nicoleta BICHESCU
Declarații pline de ironie deplasată, primari chemați, cu miile, în București. Lideri cu suficiență afișată vorbesc cu aparentă nonșalanță despre sondaje, procente și Uniunea Europeană. Cazurile de corupție ministerială sînt tratate ca și cum nu ar exista. Pentru PSD, alegerile sînt ca și cîștigate, cu sau fără zîmbetul atîrnat pe post de locomotivă a lui Ion Iliescu. În teritoriu, se împart deja posturile pentru viitorul mandat. Se fac liste, se negociază pe la colțuri fotolii de directori. Pușculițele partidului au fost lăsate să-și facă treaba. Oameni de afaceri cunoscuți au fost scutiți de mii de miliarde de lei, plăți la bugetul statului, ca să poată acumula capital pentru campania electorală. Influență, bani, oameni. Atuuri pentru o victorie sigură.
Și totuși, în ciuda siguranței afișate, partidul de guvernămînt e disperat. Se pierde cu firea și nu pare dispus să accepte regulile democrației. Are prea multe de pierdut și nu-și permite. Opoziție, libertate de opinie, fair-play politic? Fleacuri! PSD-iștii știu una și bună: trebuie să mai guverneze, să mai salte niște nepoți și fini prin posturi, să întrețină corupția aducătoare de bunăstare personală și de putere. În spatele poleialei afișate, se ascunde teama că toate acestea vor fi pierdute. Noua generație de politruci PSD pare, însă, să fi înțeles, un lucru: că în campania electorală care tocmai a început, nu pot miza pe realizări și succese. Toate programele începute, de la „cornul și laptele” pînă la legea venitului minim garantat, au eșuat lamentabil, în lipsa banului public, mereu insuficient, dar ajuns în adînci buzunare private. Chiar și cei mai încrezători realizează că e greu să vii în fața unui electorat vlăguit de sărăcie, să te lauzi cu ceea ce ai făcut.
Și atunci, apare disperarea. Într-o astfel de stare, orice decizie este explicabilă. Și decizia PSD e mai mult decît vizibilă: dacă n-avem cu ce ne lăuda, ucidem opoziția. Face PNL congres de alianță cu PD? PSD cheamă în capitală 5.000 de aleși locali, pentru ca presa să scrie, în egală măsură, și despre un eveniment, și despre altul. Nu cumva să treacă vreo zi în care opoziția, și așa pusă la colț, să apară în mass-media mai mult decît partidul aflat la guvernare. Opoziția nu este, însă, numai în politică. Presa rămîne cel mai virulent opozant al PSD, singurul care își asumă pînă la capăt opiniile și care îndrăznește să arate fața nevăzută a mai-marilor zilei. Corupția, traficul de influență, hoțiile oamenilor de la PSD țin prima pagină a ziarelor. Puține, cîte au mai rămas să spună adevărul. Cazuri care ar fi dus în alte țări la demisii răsunătoare sînt tratate cu suficiență și dispreț de liderii PSD. Chiar dacă spun că nu le pasă, puternicii partidului aflat la guvernare încearcă pe toate căile ca realitatea să nu transpire.
Una dintre primele priorități ale PSD-ului ajuns la guvernare a fost să pună căluș presei independente. Ziarele din București, dar și cele din provincie, s-au văzut supuse mai întîi unui embargo al publicității. Ministerele, agențiile, instituțiile publice alocă bugetele de publicitate doar acelor ziare și posturi de televiziune obediente. Arma publicității ca șantaj s-a extins apoi și în lumea patronilor PSD, care dau reclamă, pe care o retrag la primul articol care nu convine. Cum șefii de instituții sînt oameni de partid, este ușor să asmuți asupra încăpățînaților independenți o avalanșă de controale. Refuzul de a li se elibera autorizații, îngrădirea difuzării sînt alte arme la îndemîna PSD, pentru a călca în picioare libera exprimare. Cînd nu reușesc să aducă tăcerea în redacții considerate de ei rebele, reprezentanți ai partidului aflat la guvernare recurg la ultima stratagemă: să cumpere publicația sau postul de televiziune. Se întîmplă chiar acum, la Evenimentul Zilei, unde PSD încearcă să pună mîna pe ziarul care își permite să dea de pămînt cu orice ministru corupt. Un atentat grav nu doar la libertatea presei, ci chiar la ideea de democrație.
Deși încearcă să-i convingă pe europeni și americani că respectă valorile unui stat democrat, PSD face gesturi învățate din regimul totalitar. Căci ce altceva poate fi decît dictatură, tentativa de a-ți ucide ultimul și cel mai serios opozant: presa? Libertatea de opinie, pentru care niște tineri și-au lăsat viața pe caldarîm, e în pericol. Și alături de ea, și libertatea noastră.
Lasă un răspuns