EDITORIAL Mîrlan cu funcție

Eduard ADAM

E tînăr. Lucrează într-o instituție mare din oraș. Nu e slujbaș de rînd. Are funcție și asta crede el că-i permite să se comporte ca un mîrlan. Mi-am dat seama de acest lucru demult, dar l-am tratat în continuare cu „domnule”. De fapt, de prima oară cînd i-am călcat pragul biroului am înțeles cu cine am de-a face. A fost prima dată cînd m-am mințit conștient: aveam în față un gunoi, dar, ce să faci, uzanțele trebuiau respectate. Le-am păstrat eu, fiindcă el m-a luat din prima cu „bă”. Am înghițit și mi-am făcut treaba. Am zis că nu acest „detaliu” e important. Că primordial e ca eu să fiu eu în continuare, să-i arăt respect măcar de dragul instituției pe care o reprezint.

Individul despre care vă vorbesc acum nu ar merita atenție din varii motive. După cum spuneam, e tînăr, parcă prea tînăr pentru funcția în care s-a cocoțat, dar are impresia că le știe pe toate. E atît de naiv în dorința lui de afirmare, încît își imaginează că toți cei cu care vorbește îl tratează cu respect. Doar pentru că e „șmecher”. Vine zilnic la biroul cochet, coboară din mașina lui luxoasă. Ora, nu mai contează. E șef. Toată lumea se dă deoparte cînd trece. Are probleme, e mereu ocupat, dar nu face nimic pentru el. Totul e spre binele comunității. Îl mai oprește pe hol cîte un director de instituție, îi mai bate la ușă vreun funcționar cu experiență cît n-are el ani de viață. Toți sînt „bă” pentru el. Sau, mă rog, aproape toți. La ședințe adoptă un limbaj de cartier. Crede că, făcînd-o pe „durul”, le arată el celor din oraș cine e.

Mi-am zis odată că nu trebuie să le plîng pe umeri celor care-i suportă mizeriile, pentru că, dacă l-ar pune la punct, și-ar rezolva problema. Dar m-am trezit și eu luat la „băi”. Am vrut să-l pun la punct, dar vorbele mi s-au oprit în gît. Din bun simț. Și mi-am spus că, probabil, și directorii tratați de el ca niște gunoaie îl tolerează, așa cum am făcut-o și eu, și alți colegi de-ai mei. Din jenă de jena lui. Și din neputință de a răspunde cu aceeași monedă. E o chestiune de atitudine: o ai sau nu în sînge. Mîrlănia, despre ea e vorba.

Deunăzi, o colegă de breaslă l-a întîlnit pe holul instituției unde a fost instalat de PSD. Fata i-a spus „bună-ziua”, dar nu a primit răspuns. Nu i-a reproșat nici ea nimic. A înțeles și ea că e prea tînăr și prea plin de el. Și că, deși are funcție, e un mîrlan. Comportamentul ăsta i se potrivește atît de bine, încît nu a încercat să învețe nimic nici măcar din atitudinea colegilor lui de partid. Care, cei mai mulți dintre ei, au măcar cei șapte ani de acasă.