EDITORIAL Moșul tînăr care și-a luat daruri de cetină

Redacția Ziarul de Bacău

Ovidiu PAULIUC

La ce i-ar trebui unui om un brad frumos, la patru luni după Crăciun, cînd vine căldura? Dar doi sau chiar cinci brazi? Să luăm ghemul la tors și poate găsim vreun răspuns. Așadar, mai zilele trecute, muncitori și tractorașe care păreau a fi ale Primăriei Bacău, mai exact ale Direcției de Spații Verzi, au purces vioi la treabă și au scos din pămînt, de lîngă aleile paralele cu Calea Mărășești, în dreptul stadionului, peste drum de Parcul Cancicov, mai mulți brazi falnici și argintii. Exact aceiași brazi care pînă mai ieri le furau ochii băcăuanilor și celor aflați în tranzit. Muncitorii au lucrat rapid și cu grijă, au făcut gropi mari, ca să nu rănească rădăcina brazilor, după care i-au urcat în remorcile tractorașelor și i-au dus spre necunoscut. Părea destul de clar că brazii nu erau sortiți sobelor sau șarpantelor de bloc, ci mutării lor în altă glie. Acum, ce-i drept, terenul pe care se aflau brazii argintii, și care găzduiește aleile pe care încă se mai plimbă contribuabilul, a redevenit privat. Așa că, s-ar putea crede că proprietarul a decis să cedeze frumusețe de brazi în loc să îi taie, atunci cînd, eventual, își va face acolo o stație de benzină.

Problema e că toată afacerea pare a fi ruptă din planul general de urbanism al Bacăului, prin care spațiul verde este mutat pe lîngă vilele celor aflați la putere. Același plan care mai prevede și înlocuirea frunzelor de brusture de pe spațiul verde cu suluri de hîrtie igienică de la Letea, aprobat, se pare, chiar de Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

Cît despre dispariția brazilor, minune! Aerul Bacăului nu a pierdut nici o moleculă de oxigen, întrucît niște brazi la fel de argintii și falnici ca și cei demontați de pe strada Mărășești, poate chiar aceiași care fuseseră scoși din uzul general al „guvizilor”, au apărut, eventual s-au reîntrupat, taman în aceeași perioadă, pe malul Bîrnatului. De altfel, un mal care a devenit celebru în ultima vreme, pentru că a avut tupeul să treacă prin fața porților a două vile proaspete, una dintre ele ocupată recent, cu ascensor și gard scump cît două apartamente, iar cealaltă încă în construcție, mai mare chiar decît vila primarului de Bacău. Case de oameni cu putere, fie politică, fie așa-zis economică.

Se mai naște o întrebare. Ce ar putea face proprietarul uneia dintre vilele menționate, dacă imobilul ar fi prea vizibil din stradă, iar singurul peisaj din jur ar fi anvelopele uzate, aruncate la întîmplare prin albia Bîrnatului? Cea mai simplă soluție este să își facă un gard de patru metri înălțime, ceea ce s-a și întîmplat. Cum însă vila e înaltă cît un bloc, înălțimea gardului putea fi suplimentată cu cetină argintie, ceea ce, de asemenea, s-a întîmplat. Nici așa nu a fost acoperită complet vila, dar măcar a fost rezolvat ambientul olfactiv, de rășină, pentru ocupanții căsoaiei. Ei, acum faceți legătura între cetina argintie de pe faleza străzii Mărășești și cea de pe faleza Bîrnatului? Poate vă ajută și amănuntul că locatarul vilei împrospătată de cetină argintie este un demnitar bugetar, local, cu leafă netă de numai vreo 400 de euro. Sau poate amănuntul că demnitarul cu pricina face parte din tagma urmașilor lui Ștefan cel Mare și că de la un rang relativ inferior în municipalitate va urca la unul dintre cele mai înalte ranguri în județ, după alegerile generale din noiembrie.

Pe faleza Mărășești au rămas acum doar un tei jumulit, un brad argintiu șui, niște corcoduși, multe tufe pentru microbiștii care ies de la stadion, plus cîteva gropi proaspete, unde au crescut ani de zile cîțiva brazi arginii și falnici, dar care acum nu mai sînt. Spun unii că brazii mutați dintr-un loc în altul nu s-ar mai prinde, chiar dacă ajung din centru pe malul Bîrnatului. În locul lor de baștină, în buricul tîrgului, se va prinde, după cum se aude, o stație de benzină. De amintit totuși și soarta unor brazi de vreo 10 metri înălțime, care făcuseră carieră lîngă Primărie. Ăia chiar că au fost tăiați, probabil ca să împodobească sufrageriile din vilele pesediștilor, ca să aibă loc moșul să le pună cadou cîte o rafinărie, cîte o funcție grasă, cîte un Jeep Volvo și cîte altele.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.