Ștefan RADU
În Bacău, un nou edificiu muzeal prinde contur. Este vorba de noul sediu al Muzeului de Științele Naturii, investiție despre care s-au scris zeci de articole în ultimul deceniu. Chiar ideea de amplasare în locul unei vechi (și chiar celebre) baze sportive a municipiului a fost contestată cu ani în urmă, însă ca mai toate disputele politice și aceasta a trecut în uitare împreună cu oficialul care a semnat actul de naștere al proiectului, fostul viceprimar Felician Ioniță, dacă nu mă înșel. Sîmbătă la prînz, șefii de astăzi ai județului au tăiat panglica la primul corp de clădire devenit funcțional, au însoțit preotul chemat pentru aghesmuirea birourilor noi și primitoare, s-au felicitat reciproc și au raportat „Misiune îndeplinită!” în fața secretarului de stat de la Ministerul Culturii. O festivitate intrată în rutină, fără surprize, însă stimulatoare pentru speranțele noastre de normalizare…
Ciudată este doar atitudinea specialiștilor beneficiari ai investiției. Am discutat cu cîțiva dintre ei și am descoperit un anume conservatorism păgubos pentru ceea ce înseamnă instituția muzeală în contextul modern. Se promovează, în continuare, imaginea mumificată a spațiilor în care intră mai ales clasele de elevi însoțite de învățătoarele plictisite, unde se merge în vîrful picioarelor, se vorbește în șoaptă, se trece prin fața unor vitrine cu clasoare în care plantele presate au fost fixate în forme prestabilite, cu etichete alături în care cuvintele sînt la fel de moarte precum latina în care au fost scrise. Știința – care este una din formele creativității vii – este pusă în insectar ca pentru a ucide orice entuziasm. Cei care au umblat prin muzeele din lumea asta au descoperit că este nevoie de interactivitate, de partea de spectacol și supriză pe care știința o poate oferi vizitatorului novice. Se folosesc proiecții bi și tridimensionale, se prezintă mediul și contextul în care există sau a existat exponatul, se folosesc tehnici informatice pentru a completa imaginea oferită publicului. De exemplu, viața vikingilor, într-un asemenea muzeu, este expusă prin reconstrucția unui sat prin care treci într-un fel de trenuleț și asiști la activitățile lor cotidiene, auzi sunetele specifice, ai sentimentul că participi direct la ceea ce se întămpla cu peste un mileniu în urmă. Într-o seră din Viena, am avut sentimentul că mă aflu în mijlocul junglei, că pe lianele care îmi încurcau pașii vor coborî, dintr-o clipă în alta, maimuțe, iar prin frunzele care acopereau aleile m-am așteptat, tot timpul, să văd șerpi. La un castel din Alpi, am întîlnit, în curtea interioară, fierari îmbrăcați în costume de-acum cîteva sute de ani bătînd pe nicovalele lor săbii pentru cavalerii demult plecați în cruciade. Alături, țînci fericiți cumpărau costume de prințișori și botine ciudate, la confecționarea cărora s-au păstrat toate elementele de epocă.
Despre asemenea caracteristici de interactivitate și integratoare (poate, într-o zi, parcul din Bacău va deveni grădină botanică, așa cu s-a întîmplat la Galați…) au vorbit doar reprezentanții autorităților. Cercetătorii băcăuani nu au comentat, însă nici nu s-au arătat entuziasmați de posibilele orientări către agrement ale instituției lor. Încă pare aberantă organizarea unor cofetării și mici restaurante în muzee, unde vizitatorii pot avea parte de un moment de respiro, existența unor standuri comerciale de unde să achiziționezi copii ale exponatelor, casete video cu filme documentare sau suveniruri, cataloage și lucrări de specialitate etc. Noul muzeu care prinde contur la margine parcului municipal – investiție salutară în aceste vremuri de recesiune – ar avea toate șansele să devină un spațiu de agrement pe care băcăuanii și-l doresc de multă vreme. Pentru aceasta, însă, este nevoie de fixarea unor coordonate exacte, moderne, pragmatice.
Lasă un răspuns