EDITORIAL Papură Vodă a fost un naiv

Ovidiu PAULIUC

Se făcea că Papură Vodă ajunsese la apogeul domniei în țara lui, era bogat, prostea supușii după cum îi tuna interesul sau nevasta și nici nu prea mai dădea pe la palat, decît cînd trebuia să lege sacii cu bani la gură și să le pună sigiliul sau cînd trebuia să iasă la geam, să vadă norodul că există și că este sănătos. De treburile țării aveau grijă dregătorii lui, niște indivizi cu țeste înguste și ochi adunați sub frunte, care își făceau mendrele în liniște, fiindcă nu prea mai avea cine să îi întrebe de sănătate. Așa că au adunat averi uriașe, grămezi de galbeni și palate, unul mai spațios ca altul. Dar bucuria și bunăstarea se opreau la porțile curților domnești, pentru că în țară era mare jale și tînguială. Bolile și sărăcia secerau pe capete, la fel și moartea, care făcea afaceri profitabile cu sărmanii. Ca să mai scape de atîta jale, poporul lui Papură Vodă se mai bulucea cîteodată în tunelul despre care bătrînii spuneau că ar face legătura cu altă lume, dar acolo era frig și beznă, iar de la capăt nu răzbătea nici măcar un licăr de lumină.

În timpul ăsta, dregătorii se lăfăiau în palatele lor, pe pernele lor de catifea, dar cel mai mult le plăcea să simtă atingerea unor viermi special crescuți la curte, care nu făceau altceva decît să se gudure cînd primeau cîte o firmitură. Și mai aveau dregătorii o mare plăcere, de la care nu se puteau abține, mai ales că au văzut că lui Papură Vodă i-a mers și acum a ajuns stăpîn. Așadar, din cînd în cînd, de fapt chiar foarte des, ieșeau din curțile lor și, în rîsete de michiduță, săreau că călcîiele pe cefele sărmanilor care le ieșeau în cale. După ce le afundau fețele în țărînă, le furau aproape tot ce aveau pe ei, chiar dacă nu mai rămăsese prea mult. Le lăsau totuși izmenele, ca să nu se trezească vreunul să spună că e chiar rău de tot sub Papură Vodă. Apoi, în aceleași chicoteli, se aruncau la grămadă într-o baltă mare, cu mocirlă, unde rîgîiau și grohăiau de plăcere, se întorceau cînd pe burtă, cînd pe spate, sub ochii îngăduitori ai lui Vodă. Mulțumiți și osteniți de atîta treabă, ieșeau la mal, se spălau unii pe alții de mizerie și plecau la palatele lor sau chiar la amantele lor, care li se ofereau cu voluptate, doar-doar or fi fost răsplătite măcar cu vreun cal arătos, dacă nu chiar cu vreun post de vistiernică la dregătorie.

Și așa au trecut anii, cîte patru, și iar cîte patru, pînă Vodă Papură deveni bătrîn și încovoiat. Cu treburile țării nu se mai putea lupta, așa că a plecat la tatăl lui, vestitul Michiduță. Vremurile s-au schimbat, lumea s-a gîndit că ar fi bine să mai evolueze, așa că a început un lung șir de invenții: rafinăriile, FPP-urile, schimburile de terenuri, supermarketurile, ingineriile financiare, partidul de guvernămînt, guvernul, tombola constituției, greața față de concurență, legăturile extraconjugale de partid, închisorile din Germania sau Austria, cozile nesfîrșite la rețete medicale, apa murdară la robinete, nepotismele, fățărnicia, averea făcută din salariul de bugetar, neîncrederea în justiție, pensionarii flămînzi, căldura scumpă, traficul de influență, vila cu ascensor, banii publici, debranșarea, tandemul polițist cinstit – profesor corupt, aurolacul, fotbalul bănos și fără rezultate, spălătoria de bani, datoriile la orice, declarațiile de avere false, gulerele albe, sclavia cu acte în regulă, petecul în fund, pumnul în gură, pensia de 400 de lei, aroganța, berea și cîrnațul din parc, gardul vopsit și leopardul, lipsa perspectivei, pașaportul, ambasada și viza de America. Drept cireașă, că s-au gîndit unii și la asta, au ales ceva mai vechi: nesimțirea, perfecționată. Acum, cînd citiți, Papură Vodă se răsucește în mormînt, de ciudă că a fost atît de naiv în țara lui!