EDITORIAL Patentul Iacobov

Nicoleta BICHESCU

La început a fost un zvon care doar a adiat. Apoi a devenit tot mai insistent. Acum e subiect principal de discuție. „Ai auzit, pleacă!”, mi-a dat ca sigur, zilele trecute, un amic pe care nu l-am mai văzut de cîteva luni, dar care, pe nerăsuflate, m-a asigurat că informația nu are umbră de dubiu în ea. Lumea asta care condamnă senzaționalul, dar, în fond, atît de avidă după subiecte picante, vorbește despre retragerea din scenă a lui Corneliu Iacobov ca despre happy-end-ul unei telenovele lungi și pline de hachițe.

Prin tîrg se spune că vînzarea unei jumătăți din pachetul de acțiuni pe care l-a deținut la Rafo a fost doar primul pas făcut de Corneliu Iacobov pe calea despărțirii de afacerile moldave. Se zvonește despre controversatul patron că e pe cale să vîndă cam tot ce are. Singurele pe care intenționează să le păstreze ar fi hotelurile de la Slănic Moldova, și nici acestea toate, plus „Sandinavia” de la Mamaia și hotelul „Bulevard” din București.

Zvon sau realitate, ieșirea din luminile rampei a lui Iacobov ar putea fi nu neapărat o decizie personală, ci un gest impus de cei care acum își suflecă mînecile pentru a intra într-o nouă campanie electorală. Pentru partidul aflat la guvernare, care i-a permis să facă bani, dar care, în egală măsură, a supt cît a putut fonduri, Corneliu Iacobov este acum călcîiul lui Ahile. Pentru confruntarea electorală de anul viitor, e punctul cel mai vulnerabil și poate fi cu greu contrabalansat. E dificil să ștergi cu buretele miile de miliarde de lei datorii la bugetul statului, facilitățile fiscale acordate, beneficiile și falimentul.

Corneliu Iacobov a patentat o rețetă care ar merita să-i poarte numele: iei o firmă de la stat, pe cîțiva leuți, o faci să producă și îți juri printre dinți că statul n-o să primească mai nimic din ceea ce i se cuvine. În schimb, ai grijă ca puzderie dintre firmele tale să aibă contracte grase cu firma care a aparținut statului. Vei încasa tot ce se poate, banii îți vor intra în buzunare. Cînd trebuie să mai scapi cîte ceva și la bugetul statului, bani care ar trebui să ajungă la prostime, te faci că ești ocupat, ai probleme cu nefasta conjunctură internațională și totul se tranformă în niște sume pe hîrtie. Dacă în toată ecuația aceasta mai poți introduce și o firmă a statului, care să îți asigure materia primă fără să o plătești, succesul e asigurat. Succesul personal, vreau să zic. Pentru că afacerea va scîrțîi tot mai tare, datoriile se vor acumula și vor ajunge la cifre greu de pronunțat. Iar cînd dezastrul e evident, se va găsi un creditor care să te scape de acest necaz și să ceară falimentul.

Patentul Iacobov a fost experimentat la Dărmănești. Firma are datorii la buget de aproape 4.000 de miliarde de lei, iar la o firmă a statului, SNP Petrom, este bună de plata a peste 5.000 de miliarde de lei. Procedura de faliment a fost declanșată, pentru patron bătaia de cap a încetat. La Rafo, restanța față de stat depășește 6.000 de miliarde de lei, iar datoriile către furnizori ating și acestea cifre astronomice. Din banii ăștia s-ar putea rezolva atîtea probleme, încît calculele devin de-a dreptul dureroase. Corneliu Iacobov a recunoscut că unul dintre motivele pentru care ține Rafo în viață este aspectul social, soarta celor 3.000 de muncitori ai săi și, în fond, soarta unui oraș. Nimic de contestat, dar, pentru cei 3.000 de muncitori de la Rafo au de suferit aproape 600.000 de locuitori ai județului. Și nu numai ei. Gaura neagră de la rafinărie se regăsește în drumurile desfundate, în satele neelectrificate, în școlile fără lemne, în salariile mici ale profesorilor, în pensiile de mizerie, în sărăcia generalizată.

Patentul Iacobov apasă greu. Pînă și colegii de partid, care l-au încurajat să-și pună metoda în aplicare, sînt copleșiți de efecte. E bun buzunarul plin al partidului, dar e prea grea piatra explicațiilor. E greu să-i faci pe oameni să înțeleagă de ce nu s-a spus „stop” atunci cînd datoriile la bugetului de stat au început să se acumuleze. E greu să-i faci pe patronii care își achită conștiincioși împovărătoarele dări să înțeleagă nenumăratele reeșalonări de care a beneficiat un Iacobov, în timp ce ei primeau somații pentru cîteva milioane întîrziate. E greu să înțelegi de ce, în timp ce gaura la stat s-a adîncit, bunăstarea individuală a patronului a devenit tot mai vizibilă. Elicoptere, mașini luxoase, hoteluri. Și atunci, cum mai poți să înghiți conjunctura mondială nefavorabilă?

Va vinde Corneliu Iacobov și va pleca? Greu de spus. Dar e, cu siguranță, un gest pe care PSD și-l dorește.