Ștefan RADU
Nu-mi imaginam că unele statui pot naște atîtea patimi! Mai întîi a fost știrea despre monumentul dedicat răscoalei de la 1907 pe care un primar de sector din Capitală l-a dărîmat pentru a-l muta într-un viitor „complex al totalitarismului”. Ce au bieții țărani de la începutul veacului trecut cu… Prefectura, nu știu. Primarul cu pricina a considerat că dacă sculptura a fost realizată în vremea dictaturii, atunci nu mai onorează un parc pîrlit precum cel din zona Pieții Obor! Sau poate s-a temut că dă idei deloc pașnice bucureștenilor înfometați după atîta tranziție…
Însă, de departe, statuia care a generat cele mai aspre polemici este cea ridicată de către PRM, la Brașov, fostului premier israelian Rabin. Amendat, atacat în scris și în eter de întreaga presă românească, Vadim Tudor nu s-a lăsat pînă ce nu a dezvelit monumentul din municipiul de sub Tâmpa. Circul electoral, presărat cu discursuri sforăitoare și cîntece mobilizatoare fredonate de parlamentarul Dolănescu, a marcat începutul cursei pentru smulgerea voturilor de la alegători. Penibili și unii și alții! Memoria unui erou al Israelului – ucis de extremismul evreiesc – a fost tîrîtă într-o luptă murdară, pur dîmbovițeană. Cu o pricepere diabolică, liderul PRM i-a adus pe toți cei implicați într-o situație dilematică. Contestatarii lui nu au tupeul să spună că monumentul este inutil precum frigiderul dăruit eschimoșilor, dar nici nu aprobă inițiativa lui Vadim, cel peste noapte „răspopit”, devenit mare iubitor de ițici și ștruli. Deja au apărut comunicate oficiale, Ministerul Culturii sugerează pedepse cu închisoarea pentru cel care a dezvelit statuia, rudele celui omagiat se plîng că au fost trase pe sfoară, cîțiva se agită și pe la Ministerul de Externe încît ai impresia că deja zornăie cătușele. Eu înclin să cred că nu-i decît o mascaradă politică, fără vreo finalitate previzibilă. Corneliu Vadim Tudor nu poate fi scos din jocul electoral doar pentru că a ridicat o statuie dedicată unui evreu. El și-a plătit amenda pentru că nu avea toate autorizațiile de construcție și acum va aștepta să vadă cine are tupeul să dărîme monumentul ilegal. Frumos joc! Nici Guvernul, nici Consiliul Local Brașov și cu atît mai puțin familia lui Rabin nu-și pot permite o asemenea măsură extremă, greu de explicat…
Cît privește condamnarea penală a lui Vadim, chestiunea este iluzorie: liderul acestui partid rămîne asul din mînecă al PSD. În 2000, prezidențialele au fost cîștigate cu sloganul „mai bine Iliescu, decît Tudor!”… Acum, electoratul lui s-ar răzbuna și nu cred că și-ar da voturile celor care i-ar pune cătușele. Mai mult chiar: printre cei care votează, de obicei, cu PSD sînt mulți simpatizanți ai lui Vadim. Aceștia s-ar simți jicniți și cred că și-ar reevalua opțiunea electorală.
Războiul absurd al statuilor are și o parte mai puțin cunoscută. Alăturarea, în acest text, între monumentul dedicat răsculaților de la 1907 și bustul lui Rabin nu este chiar artificială. Revolta de acum un veac a avut o semnificativă componentă antisemită: țăranii flămînzi din nordul Moldovei au ars proprietățile negustorilor și arendașilor evrei. Boierii români petreceau la Paris, cheltuiau paralele prin cazinourile Europei și arareori se întîlneau cu sătenii de pe moșii. Cei care mînuiau biciul erau arendașii, mulți dintre ei fiind evrei împămînteniți prin legile date de către Cuza. Despre această față a istoriei noastre era interzis să se scrie în epoca bolșevică. Iată că nici astăzi manualele de istorie nu ating frontal subiectul. Să fie oare așa de greu să vorbești deschis despre ceva care se leagă de poporul lui Moise?!…
Lasă un răspuns