Ovidiu PAULIUC
S-au tocit vîrfurile pixurilor și tastele calculatoarelor de prin toate redacțiile din țara asta de cînd scriu ziariștii despre debandada din sistemul de sănătate. Iar în baza principiului cîinii latră, caravana trece, nimic nu s-a schimbat, așa că românii încă se calcă în picioare sau îndură condiții jalnice în contul drepturilor care li se cuvin, după ce, siliți de statul român, plătesc bani buni la asigurările de sănătate. Și asta pe lîngă un alt drept cîștigat pe aceiași bani, de a vedea cum Casa de Asigurări își face sediu ultramodern, cum la tot pasul răsar clinici la fel de moderne, ale medicilor cu salarii de bugetari, la ușa cărora au fost postate tarife uriașe pe post de cerberi, astfel ca majoritatea plătitorilor de asigurări să nu poată intra și să se calce în picioare la bonuri, încă de pe la două dimineața, în părăginita policlinică a Bacăului.
Un lucru, aparent banal, pare însă mai surprinzător decît toate. Și anume, condica de sugestii, dar mai ales de reclamații, de la Spitalul Județean. Care se încăpățînează să ignore vremurile și rămîne cu foile imaculate. Acum, ori pacienții nu știu că există așa ceva, ori resping ideea de a tulbura activitatea medicilor și asistentelor cu neobrăzarea de a avea pretenții de mai bine. Că, vorba aia, dacă te pui rău cu asistenta, că de zeul doctor nici nu îndrăznim să spunem, calvarul din spital devine iad de-a binelea. Și tocmai ca să îmbunătățească nivelul de trai din sistemul sanitar, omul de rînd mai strecoară din cînd în cînd cîte o bancnotă-două în buzunarele halatelor albe, bașca o cafea bună sau o ciozvîrtă de găină de curte.
Hai să vă dezvăluiesc un secret din bucătăria tradițională a celui mai mare spital din județ. Ei bine, ce rețetă credeți că au descoperit raduantonromanii și busuiocii de la bucătăria unității, nu cu mullt timp în urmă? Ei bine: sos! Pur și simplu, sos. Cum așa, sos?, a întrebat un pacient flămînd. Păi, uite așa: ceva bulion, ceva făină și în plus, ca să îi dea un gust unic, apă. Da’ carne în sosul ăsta, totuși, nimic? a mai întrebat pacientul. Ar fi, dar nu v-o recomandăm, că sînt niște ciocănele și au ceva pene, a zis bucătăreasa, care probabil era sătulă după ce mîncase acasă, sau poate chiar la cantină, dar fără pene.
Ei bine, s-a găsit ac și de cojocul sosului, și a șpăgii la halat, și a lipsei de medicamente, și a sictirelii unor cadre medicale, și a lipsei apei calde sau a gîndacilor din spitale. Și ce alt leac putea fi mai bun, decît o condică de reclamații absolut imaculată, de care toți pacienții, chiar dacă stau cîte doi în pat și dorm cu ciorapii unul la nasul altuia, fug precum proletarii de putreziciunea capitalismului. Evident, marea majoritate dintre noi nu au avut „fericita” ocazie să cadă la pat prin Elveția, pe undeva, ca să putem compara ce avem noi cu ce au ei. Așa că, pentru mulți dintre noi normalitatea înseamnă taman ceea ce se vede acum prin cabinete și prin spitale. Și atunci, la ce bun o condică de reclamații despre al cărei conținut întreabă, din cînd în cînd, doar ziariștii?
Lasă un răspuns