Afară e încă cald și soarele strălucește cu putere. Așa că te obligă ca atunci cînd mergi pe stradă să te uiți în jos. Nu te mai uiți la fețele oamenilor, ci mai degrabă la picioare și la asfalt. Mergi și mergi, și vezi ceea ce nu ai văzut cît timp erai cu capul pe sus. Vezi coșuri de gunoi goale, dar care au în jurul lor gunoaie de tot felul. Fiecare trecător, cu bună intenție să păstreze mediul curat, și-a încercat îndemînarea la aruncarea în coș. O parte a nimerit, o parte nu. Mai întîlnești și coșuri dezmembrate sau deformate de furia vreunui tînăr în plină criză de personalitate sau de alcool. Dacă mergi prin centru, pe trotuarele faianțate dai cu ochii de bălți mici albicioase, semn că pe acolo a trecut „ploaia” unui tînăr donator al naturii. Te străduiești să nu-ți lași stomacul să o ia razna și încerci să-ți continui drumul, dar nu poți pentru că papucul ți s-a lipit de asfalt. Și-atunci remarci că tot drumul e bombardat cu gumițe, iar pe una dintre ele ai avut „șansa” să o nimerești chiar tu.
Îți spui în gend «nici o problemă» și mergi mai departe. Însă papucul cu gumița care nu s-a despărțit de tine se îngreunează tot mai mult. Cînd te uiți pe talpă, vezi că e vorba și de coji de semințe. Prin centru nu avea cum să treacă un stol de ciori într-un lan de floarea soarelui. Poate niște tineri care își au sălaș acolo în fiecare seară, la o gură de bere și o sămînță, au povestit cum au lenevit într-o zi de vacanță. Bravo lor, e timpul lor liber. Să și-l folosească cum știu ei mai bine.
Te îndrepți de acum spre parc, poate acolo soarele nu o să bată la fel de tare și ai să încetezi să te mai uiți în jos. Te așezi pe o bancă și pe jos vezi numai mucuri de țigară și aceleași bălți primitoare. Te cam saturi de astfel de priveliști și spui că mai bine te uiți pe pereți decît pe jos. Mare greșeală ai făcut. Măcar priveai pe jos și te prefăceai că nu înțelegi nimic. Așa, pe pereți sau pe gardurile de beton din parc, sînt gravate cu grijă tot felul de vorbe de duh, care te fac să vrei să te uiți automat în sus. Îți dai seama că un bătrîn de 60 de ani nu avea cum să scrie bazaconiile acelea și nici un familist care se grăbea cu mîncarea la copiii lui. Poate un tînăr? Nu se poate așa ceva, pentru că lîngă este un liceu cunoscut, unde elevii învață bine, sînt educați și tot așa. Sigur a fost un nebun fără ocupație. Dar dacă te gîndești bine la tot ce ai văzut pe jos tot drumul, te trece un fior pe șira spinării. Și te încearcă regretul că nu ți-ai luat ochelarii de soare roz, pentru a-i vedea pe tineri într-o lumină mai plăcută. Poate de aceea mulți privesc doar înainte, cumva să nu vadă unde e cultura și educația tinerilor primită în școli și acasă? (Andreea CEASĂR)
Lasă un răspuns