VOLEI FEMININ – SEMIFINALE C.N.: Mai bine de doua ore a tinut partida dintre Stiinta Bacau si Dinamo Bucuresti, a doua din maximum cinci programate in cadrul semifinalelelor campionatului national de volei feminin. Stiinta a invins de aceasta data cu 3:2 (26-24, 28-26, 25-16, 20-25, 16-14) dupa ce in jocul precedent pierduse cu 2:3 (-18, 15, -23, 21, -10). Rezultatul partidei a stat sub semnul intrebarii pe toata durata sa, asta si pentru ca arbitrajul (Cornel Malaxia si, mai ales, Alin Mateizer) a favorizat echipa oaspete. Mateizer a vazut zeci de atingeri ale fileului ale voleibalistelor bacauane si mult mai putine ale dinamovistelor. Mai mult, intr-un moment foarte important al meciului, la un punct cistigat de Stiinta, Mateizer a fost de parere ca Aleksovska a depasit linia de la mijlocul terenului si a dat punct invers. Asta in timp ce ridicatoarea dinamovista Dana Minca a intrat frecvent cu piciorul in terenul advers, fara a fi fazuta macar o data de marele arbitru.
Echipa bacauana s-a miscat bine, nu a cedat in momentele grele si pina la urma a cistigat, egalind scorul la meciuri, 1-1. Antrenorii Florin Grapa si Melu Manta au folosit pe parcursul intilnirii 11 dintre cele 12 jucatoare din lot, adica Aleksovska, Truta, Herlea, Elisei, Hosu, Anghel, Manu, Purice, Nitulescu, Moldovan, Iosef.
„Este bine ca am egalat. Mai pastram ceva sanse pentru a ajunge in finala, insa va fi foarte greu. Favorita este echipa adversa. Credem in sansa noastra”, a afirmat antrenorul Florin Grapa.
Meciurile 3, 4 si 5 ale semifinalei sint programate in zilele 18-20 aprilie, in Capitala.
In cealalta semifinala s-au inregistrat rezultatele: Unic Piatra Neamt – CSU Metal Galati 1:3 si 0:3. (Marius AMBROZIE)
Anonim a zis
PRESEDINTELE CONSILIULUI JUDETEAN BACAU, DRAGOS BENEA, VA PROMOVA INTERESELE JUDETULUI BACAU IN EMISIUNEA “NASUL” DIN ACEASTA SEARA LA B1TV