Curentul electric se ieftinește cu cîțiva lei
Electrica va reduce începînd de mîine cu 0,6 % tarifele la energia electrică, pentru toți consumatorii, industriali sau casnici, precum și contravaloarea tarifului social, care se va diminua cu 15 %.
În județul Bacău au contract cu Electrica 250.112 de consumatori casnici. Dintre aceștia, 60 la sută, adică 149.551 de consumatori, au optat pentru tariful social. Tranșa de consum pentru tariful social este de 60 kWh/lună, pentru fiecare kWh consumat în limita celor 60, consumatorii plătind, în prezent, 1.339 de lei, iar pentru depășiri se plătesc, în plus, pentru fiecare kWh, cîte 5.759 de lei. După reducerea de 0,6 % a acestor tarife, noile prețuri vor mai mici cu opt lei și, respecitv, 35 de lei. Reducerea de 15 la sută la tariful social va însemna o economie în buzunarul beneficiarilor care au optat pentru acest tip de abonament cu 12.051 de lei, față de 80.340 de lei cît este abonamentul acum, băcăuanii urmînd să plătească din numai 68.289 de lei în fiecare lună.
Pentru cei 40 la sută dintre consumatorii casnici băcăuani care au optat pentru tariful standard, reducerea aprobată de Guvern este de 0,6 %. În prezent, prețul unui kWh consumat la acest tarif este de 2.106 lei. Măsura scăderii tarifelor a fost aprobată de Guvern încă din luna octombrie și a fost pusă în aplicare ca urmare a reactualizării cursului leu/dolar. Noul curs de schimb avut în vedere este de 33.300 lei/dolar, față de 33.500 lei/dolar în luna iunie, cînd a avut loc ultima majorare a energiei electrice. Cum fiecare scumpire a curentului electric a atras după sine și o scumpire la toate produsele și serviciile, așteptăm acum ieftinirile în lanț. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns