Eleganța e o noțiune pe care cei mai mulți dintre noi o asociază, involuntar sau nu, cu moda. „Dacă nu au bani să-ți cumperi haine care mai de care mai sofisticate, nu poți fi elegant” a devenit aproape un șablon. Rezultă că, pentru a fi elegant, trebuie să faci adevărate găuri în buget. Asta dacă ai în ce să faci gaură. În cazul cadrelor didactice, acest lucru e mai greu de făcut, atît timp cît salariile de abia dacă ajung de la o lună la alta. Chiar și așa, am dorit să vedem cum de reușesc unele profesoare să treacă în ochii colegilor sau ai elevilor drept foarte elegante. Am reușit să stăm de vorbă cu două dintre reprezentantele sexului frumos care și-au căpătat renume de unele dintre cele mai elegante profesoare în liceele în care predau. Așa am aflat, de exemplu, că eleganța nu e numai o chestiune de modă, ci și una de atitudine.
Profesoara Dana Palaghiță predă biologia la Liceul Pedagogic și „în timpul liber”, este director educativ al fostei Școli Normale. Deși își determină colegii să întoarcă capul după ea, ea nu se consideră a persoană elegantă. „Cred că sînt, mai degrabă, o persoană dinamică. Totuși, pentru mine, eleganța înseamnă o haină confortabilă, în care să mă simt bine”, spune Dana Palaghiță. Cît privește partea financiară a problemei, aceasta se poate considera o norocoasă, în condițiile în care „hainele mi le face soțul meu și nu mă costă nimic. Are o firmă de confecții și de acolo mă îmbrac”. Dana Palaghiță recunoaște că scoate ceva bani din buzunar pentru pantofi, poșete și cosmetice, preferatele sale în domeniu fiind L’Oreal, Seventeen ori Macon.
În ceea ce ce o privește pe Adriana Ambrozie, profesoara de limba engleză de la Colegiul Național „Ferdinand I” poate trece drept un model de eleganță. „Cred că un profesor nu trebuie să ofere elevilor doar informații despre materia pe care o predă, ci și un model, din toate punctele de vedere. Dacă un cadru didactic se îmbracă caraghios, fiți sigur că elevii îl vor taxa. Îmi aduc aminte că, în anii din urmă, am avut o colegă care, din păcate pentru ea, se îmbrăca destul de caraghioa și elevii n-au întîrziat să-i spună «miss Bangladesh». Personal, mă simt foarte bine atunci cînd sînt îmbrăcată elegant. Pe de altă parte, sînt de acord că nu e sufiecient să ai haine elegante, dacă nu știi să le porți”, ne-a declarat profesoara Adriana Ambrozie. Cît privește costurile toaletelor proprii, aceasta spune că „nu neapărat o haină trebuie să fie foarte scumpă, pentru a fi elegantă. Ce-i drept, călătoresc foarte mult și am de unde alege, dar nu am o casă de modă sau o marcă preferată. Chiar dacă un lucru este ceva mai ieftin, dar îmi stă foarte bine, nu ezit să-l iau. Lucru valabil și pentru accesorii”, spune Adriana Ambrozie.
Profesoara Ambrozie spune însă că, în cazul parfumurilor, regula nu mai e valabilă. „Folosesc «Magie Noir», de 23 de ani și trebuie să recunosc că e destul de scump. E, însă, singurul lucru pentru care, din cînd în cînd, fac gaură în buget”, ne-a mărturisit profesoara Adriana Ambrozie. De altfel, datorită atașamentului său față de un singur parfum, foștii elevi o recunosc după mirosul acestuia. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns