Elena Udrea a vizitat Bacăul la sfârșitul săptămânii trecute și a organizat o conferință de presă la sediul Partidului Mișcarea Populară (PMP) Bacău. Alături de ea, a fost prezent deputatul Valerian Vreme, președintele organizației județene băcăuane. La întâlnire, s-au discutat aspecte legate de alegerile europarlamentare din 25 mai, dar și despre „incompetența Guvernului Ponta 2”. Venită „doar în calitate de membru al PMP și susținătoare a echipei de candidați”, așa cum a susținut, deputatul Elena Udrea nu a uitat, la început de bătălie electorală, să-l apostrofeze pe primul ministru Victor Ponta, catalogat drept „un actor de piesă proastă”. „Spre deosebire de ministrul Victor Ponta care aduce pe unde merge doar circ mediatic, eu am adus ca ministru, în județul Bacău, atâția bani cât n-au adus toate Guvernele la un loc și cât nu va fi domnul Ponta în stare să aducă oricât ar mai stat la guvernare” – a declarat Elena Udrea.
lumi a zis
Lasa-ne! Suntem satuli de minciunile tale! Cauta-ti o parasuta care nu se deschide sau incearca un tratament pentru paranoia.
dana a zis
oricum minciunile ei sunt mai credibile decat minciunile sfruntate ale lui ponta.De paranoia sufera ponta…jos Basescu, atata stie in rest…. vai mama lui…
gambetta a zis
…şi vai mama ta!
spartacus gladiator a zis
Ori Ponta ori barones locali tot aia e. Udrea e rafinata si cu mult bun simt. Asa ca e de preferat in locul baronilor fie el si Ponta.
mihaela a zis
Oameni buni, chiar atat de multi bacauani sunt spalati pe creier? Cum puteti s-o apreciati pe cocoana cu parasuta si minciunile ei basisate si nerusinate? Ati uitat de „marile lor realizari „:salariile ciopartite, pensiile impozitate,tva marit, etc,etc, daca tot nu v-ati saturat de golanii ,n-aveti decat sa va autoflagelati din nou cu ea si el.SINGURA SOLUTIE :LIBERALII FARA PSD!
gion a zis
cum sa ne autoflagelam cu ea ?
poate sa ne flagelam in ea …