Bacăul va fi reprezentat, în această toamnă, în Cipru, în cadrul Campaniei ”Litter Less” (Mai Curat), parte din proiectul concurs internaţional „Young Reporters for the Environment” (Tineri reporteri pentru mediu), organizat la nivel național de Centrul Carpato-Danubian de Geo-Ecologie (CCDG), membru cu drepturi depline al programelor implementate de Fundația Mondială de Mediu (FEE/Foundation for Environmental Education), cu sediul în Danemarca. Printre cei 9 elevi din România, câştigători ai etapei naţionale a concursului, se află şi doi elevi ai Cercului de Protecţia Mediului Ecologie de la Palatul Copiilor din Bacău, coordonat de prof. Nela Dumea, respectiv Rareş – Mihail Bocăneţ şi Maria Marchiş. Cei din urmă s-au remarcat în cadrul concursului prin realizarea de articole, fotografii sau mici filme având ca tematică mediul şi protecţia mediului, după depistarea unor probleme specifice, „micii jurnalişti” venind cu soluţii viabile de rezolvare a acestora. În calitate de câştigători, elevii băcăuani vor merge în acest an în Nicosia, Cipru unde, în perioada 25 – 29 septembrie, vor participa alături de câştigătorii din alte ţări la o misiune internaţională de mediu. Anul trecut, Bacăul a trimis, de asemenea, în Stockholm – Suedia, din rândul elevilor de la Cercul de Protecţia Mediului din cadrul Palatului Copiilor, alţi trei câştigâtori ai concursului, iar în 2011, în Copenhaga – Danemarca, alţi doi. „Merită de amintit și munca deosebită depusă de Ștefan Măgirescu – a spus prof. Nela Dumea, Palatul Copiilor Bacău -, care a postat foarte multe aplicații bune, câștigând locurile I, II și III și mențiunea la secțiunea ”Fotografie” și a obținut locul II la secțiunea ”Photo” – YRE, categoria internațional. Au mai fost premiate, de asemenea, aplicaţiile efectuate de elevii Cercului de Ecologie de la Palatul Copiilor Bacău: Olivia Comorașu, Garofița Hârbu şi Ioana-Larisa Tiron”.
Elevi băcăuani, delegaţi în Cipru ca „Tineri reporteri pentru mediu”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.