Iubitorii de teatru, dar mai ales filantropii sunt invitați, sâmbătă, începând cu ora 18.00, la Teatrul Municipal „Bacovia” unde liceeni de la CN „Gh. Vrănceanu” vor juca o piesă în regia tânărului Rareș Cîrligeanu, elev la aceeași instituție. Acțiunea face parte din proiectul „Laboratoarele performanței” inițiat de Fundația Comunitară Bacău, care urmărește colectarea de fonduri ce vor fi utilizate la retehnologizarea laboratoarelor de la „Vrănceanu”. Astfel, 10 elevi ai Colegiului vor juca piesa „Șase personaje în căutarea unui autor”, o adaptare după Luigi Pirandello.
„Sperăm să prindă – spune tânărul Rareș Cîrligeanu – pentru că este o piesă adresată tuturor vârstelor. De aceea, în sală avem de la prieteni până la persoane apropiate de vârsta părinților noștri. Am început ca o joacă, ne-am zis să vedem dacă putem să o facem. Eu fiind în clasa a XII-a, a fost cam greu la început, însă, cu pasiune și cu foarte multă dăruire, am observat că timpul zboară și putem face ceva foarte frumos”. La finalul reprezentației, va avea loc o licitație și o lansare de lampioane având ca scop dotarea unui laborator de informatică și a unuia de științe pentru elevii Colegiului „Gh. Vrănceanu”.
„Fundația Comunitară Bacău – ne-a declarat Sebi Șufariu, președintele organizației – și-a propus să susțină inițiativele locale cu adevărat valoroase, iar inițiativa Colegiului Național «Gh. Vrănceanu» se numără printre ele. O consider valoroasă întrucât canalizează energiile elevilor, ale părinților și ale profesorilor. În plus, poate fi luată și ca un exemplu de toți atunci când alte posibilități nu se văd”. Sunt așteptați să participe la eveniment oameni de afaceri, personalități ale administrației locale și județene, precum și orice băcăuan care dorește să subscrie inițiativei Fundației Comunitare, urmându-le îndemnul „Vino la evenimentul «Laboratoarele performanței», aplaudă-i pe tinerii care vor să-ți împlinească un vis. Aprinde un lampion și înalță-l cât mai sus. Aprindeți visul! Visul lor. Visul tău”. (Florentin RADU)
Marius a zis
Foarte interesant! As vrea sa vin si eu cu prietena mea, cum se procedeaza?