Publicarea listelor cu beneficiarii ajutorului de 1,8 milioane de lei a stîrnit reacții de nemulțumire în rîndul elevilor care nu au fost incluși printre beneficiari, iar unii dintre ei au ajuns să-și acuze colegii că au declarat venituri false. Dacă în ordonanța care stipula condițiile acordării ajutorului, venitul minim brut pe membru de familie nu trebuia să depășească 1,5 milioane de lei, după ce au fost depuse dosarele acesta a coborît la nu mai puțin de 362.000 de lei. Și asta pentru că suma totală alocată la nivel național pentru o lună este de 500 de miliarde de lei, iar numărul beneficiarilor a fost stabilit în funcție de banii repartizați programului. în această situație, elevii foarte săraci, care au depășit și cu 20.000 de lei această sumă, au fost excluși din rîndul celor care pe parcursul acestui an școlar vor fi beneficiarii programului „Bani de liceu”. Așa că din totalul celor peste opt mii de elevi din județul Bacău care au inițial au îndeplinit condițiile să primească ajutorul, doar 3.634 au fost în final acceptați. „După publicarea listelor am înregistrat mai multe contestații de la elevii care au depus dosar. Unii erau nemulțumiți că depășeau cu numai cîteva mii de lei venitul de 360.000 pe membru de familie care a făcut departajarea. Alții erau nemulțumiți pentru faptul că în program fuseseră incluși colegi ai căror părinți lucrează în Italia, au bani, dar în țară figurează cu venit zero”, ne-a declarat Răducu Galeru, directorul adjunct al Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Și la Grupul Școlar „Grigore Antipa” din Bacău au existat nemulțumiri. Inițial au depus dosare de ajutor nu mai puțin de 230 de elevi, adică un sfert din totalul celor din liceu, dar numai 84 vor primi, în final, banii. „Contestațiile elevilor le-am rezolvat în școală. Cei mai mulți dintre ei nu se încadrau în limita minimă a venitului”, ne-a declarat GEorgeta Cociorvă, directorul adjunct al Grupului Școlar „Grigore Antipa” din Bacău. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.