Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bacău desfășoară, până pe 25 aprilie 2013, proiectul educațional „Ziua Pământului – Fața schimbărilor climatice” prin care se dorește implicarea elevilor din clasele participante în activități de protejare și conservare a mediului. Elevii au fost informați despre factorii poluanți din mediu, au făcut desene pe această temă și au participat la concursul „Cea mai curată clasă”, organizat la nivelul claselor primare. De asemenea, a fost îngrijit parcul școlii, s-au plantat puieți și s-a igienizat curtea școlii. Printre acțiuni s-au numărat și vizionarea unor filme documentare privind consecințele acțiunilor oamenilor asupra pământului și un moment artistic – „Săptămâna micului ecologist”.
(Cătălina CHIFU)
Lasă un răspuns