Un grup de 40 de elevi, insotiti de zece profesori, au fost vineri dimineata oaspetii Centrului de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”. Elevii, din toate colturile tarii, au venit la o scoala de vara organizata de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacau si finantata de Ambasada Statelor Unite ale Americii in Romania. Tema este „Tinerii impotriva coruptiei”. Roxana Mironescu, viceprimarul municipiului Bacau si Ionut Tomescu, purtator de cuvint la Primaria Bacau au fost amfitrioni. Purtatorul de cuvint le-a vorbit tinerilor despre istoricul recent al Centrului de Afaceri si Expozitii, dar si despre modul in care institutia Primariei municipiului Bacau colaboreaza cu media sau cetatenii. Elevii au apreciat Centrul de Afaceri. Unii dintre ei, din vestul tarii au spus ca obiective asemanatoare au mai vizitat in Ungaria si Austria. Viceprimarul Roxana Mironescu le-a vorbit adolescentilor despre fondurile europene, despre modul in care se organizeaza licitatiile, ce inseamna coruptia in administratie, despre modul in care Uniunea Europeana urmareste modul in care sint implementate proiectele cu finantare europeana, comunicarea cu cetatenii si despre importanta unui centru de afaceri in dezvoltarea unui oras.
Lasă un răspuns