• ideea aparține Inspectoratului Școlar și va fi pusă în aplicare pe 19 aprilie
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a declanșat oficial ieri pregătirea examenului de bacalaureat, prima acțiune fiind o întîlnire cu directorii de licee, care au aflat cam ce au de făcut pentru organizarea unui examen fără probleme. Profesorul Neculai Gruia, inspector de matematică în cadrul ISJ și secretar al Comisiei județene de examen, a prezentat, dincolo de regulamentul de organizare și desfășurare a bac-ului, și programarea simulărilor probelor de la bacalaureat. Un capitol care a pus pe tapet o premieră absolută în domeniu: simularea probei de educație fizică. „Ideea aparține Inspectoratului Școlar, simularea urmînd să se deruleze, pe 19 aprilie, numai în județul Bacău. La ea vor lua parte toți elevii de clasa a XII-a care și-au ales educația fizică ca disciplină de examen la ultima probă a bacalaureatului. Simularea va cuprinde aceleași probe sportive ca la un examen propriu-zis și va fi coordonată de comisii asemănătoare cu cele reale. Intenția a fost de a-i familiariza pe elevi cu toate condițiile de examen”, a explicat inspectorul Gruia. Celelalte simulări se vor derula în lunile martie și aprilie, după un program pe care vi-l prezentăn în tabelul alăturat.
Inspectorul Neculai Gruia a spus că Ministerul Educației și Cercetării a revenit, încă o dată, asupra chestiunii referitoare la disciplinele și probele care vor avea subiecte tip grilă. „Unii profesori de științe socio-umane s-au arătat foarte nemulțumiți de ideea ministerului de a formula subiecte grilă la toate disciplinele la care se va susține examen în cadrul probelor la alegere, motiv pentru care ministerul a dat înapoi. În acest moment, se știe sigur doar că științele și discipline tehnice alese la probele E și F vor avea subiecte grilă”, a mai spus inspectorul Neculai Gruia. (Eduard CUCU)
Disciplina simulată Proba Data simulării Elevi participanți Tipul subiectelor
1. Limba română D 15 martie toți absolvenții de liceu clasic
2. Matematica D 21 aprilie „real”, tehnic grilă
3. Istoria românilor D 21 aprilie „uman”, vocațional clasic
4. Geografia României D 21 aprilie „uman”, vocațional clasic
5. Discipline tehnice E 22 aprilie tehnic grilă, clasic (desen tehnic)
6. Fizică, chimie, biologie, informatică E, F 29 martie teoretic, tehnic grilă
7. Limba engleză, limba franceză, științe socio-umane, istorie, geografie F 23 aprilie teoretic, tehnic, vocațional grilă, clasic
8. Educație fizică F 19 aprilie toți absolvenții care au optat practic
Lasă un răspuns