Numărul fazelor naționale ale olimpiadelor școlare care se vor desfășura la Bacău a crescut, de ieri, la trei. După ce elevii specialiști în limbi romanice – franceză, italiană, spaniolă și portugheză, și cei în educație tehnologică și-au dat întîlnire în orașul lui Bacovia, acesta va fi, pentru două zile, și cartierul general al corurilor din gimnazii și școli de artă calificate la faza națională a concursului de profil. „Am stat puțin în cumpănă în momentul cînd ni s-a propus să organizăm această întrecere, pentru că nu e deloc o treabă ușoară. Am acceptat totuși, în ideea că oricît de multă muncă ar presupune acest lucru, e o onoare pentru județ”, ne-a declarat profesorul Eustațiu Dabija, inspector de arte în cadrul Inspectoratului Școlar. Drept umare, în zilele de 16 și 17 mai sînt așteptați la Bacău aproximativ două mii de elevi din clasele I – VIII, care alcătuiesc corurile calificate la „naționalele” amintite. Precizăm că fiecare dintre cele opt zone în care este împărțită țara va trimite la etapa finală cîte un cor mare, unul mic și un grup vocal, pentru fiecare dintre cele două secțiuni, gimnaziu și școli de artă. Inspectorul Dabija a evitat să facă pronosticuri în legătură cu prezența băcăuană la concursul în cauză, dar speră să avem în concurs cel puțin un cor. Pentru asta însă, corurile din Bacău vor trebui să treacă de faza zonală, care se va derula, foarte probabil, la Focșani. (Eduard CUCU)
Elevii coriști aduc la Bacău a treia olimpiadă școlară națională
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.