• de acest tratament vor beneficia 315 colegi și rude ale copiilor descoperiți bolnavi de hepatită A
Focarele de hepatită virală izbucnite în urmă cu două săptămîni în școlile din satele Albeni și Gioseni par a se stinge. Nici un alt caz de hepatită nu a mai fost înregistrat în aceste școli în ultima săptămînă, dar inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică au luat decizia ca în aceste colectivități să fie vaccinate toate persoanele care au intrat în contact cu elevii bolnavi. „Vor fi vaccinați 315 colegi și rude ai celor 25 de copii pentru care analizele de laborator au confirmat că sînt bolnavi de hepatită A. Vaccinul se administrează în două doze, iar fondurile cumpărarea acestuia provin din veniturile proprii și se ridică la valoarea de 160 de milioane de lei”, ne-a declarat doctorul Cornelia Cojocaru, directorul Direcției de Sănătate Publică.
Ancheta epidemiologică declanșată în cele două focare de hepatită a scos la iveală că îmbolnăvirile din satul Gioseni au fost provocate de o improvizație de moment a conducerii școlii, care a decis ca elevii să învețe în trei case particulare pînă la definitivarea lucrărilor de renovare a școlii din sat. „La controalele efectuate în luna septembrie în vederea autorizării instituțiilor de învățămînt, școala din Gioseni era în plină etapă de reparații, motiv pentru care s-a recomandat începerea anului școlar în această localitate abia de la 1 octombrie. Conducerea școlii a optat, însă, pentru derularea orelor în trei case particulare din sat. La ultimul control efectuat, directorul școlii a fost amendat cu cinci milioane de lei, nu neapărat pentru soluția de compromis aleasă, ci pentru că dascălii fuseseră primiți în clase fără controlul periodic de sănătate”, a explicat doctorița Daniela Lupașcu, șeful Inspecției Sanitare de Stat.
În aproximativ o lună de zile, renovarea școlii din Gioseni și construirea unei aducțiuni proprii de apă, toate derulate cu bani de la Banca Mondială, vor fi finalizate, iar elevii din această localitate își vor relua orele într-o clădire în care vor exista și condiții sanitare. (C.D.)
Lasă un răspuns