Concurența pe locurile la licee va fi, și în acest an, deosebit de puternică. Nu numai pentru că numărul elevilor care au luat diploma de testare națională este mai mare cu cîteva sute față de numărul de locuri la licee, cum s-a întîmplat și în anii precedenți, ci și pentru că elevi din alte județe vecine au ales Bacăul pentru următorii patru ani.
Verginica Cristea este de loc din localitatea Boghești, județul Vrancea, și a ales să-și înscrie băiatul la liceul din Podu Turcului. „Este mult mai aproape de casă. Dacă era să meargă la Adjud, erau 44 de kilometri, așa merge numai 10. Și poată să facă și naveta”, a motivat alegerea mama băiatului. Ea nu are emoții în ce privește admiterea băiatului, media lui, 8,94, fiind mai mare decît ultima de anul trecut. Și Mioara Grigoraș a ales un liceu din Bacău pentru fiica sa. De loc din comuna Români, județul Neamț, femeia a ales Bacăul pentru că este mai aproape. „M-am gindit la binele copilului, nu numai pentru că distanța este mai mică cu 5 kilometri față de Piatra Neamț. Dar și pentru că Bacăul este un centru universitar, va fi cel mai important oraș economic din zona Moldovei, iar aici perspectivele sînt mai numeroase decît dacă ar merge la Piatra. Așa că am ales clasa de filologie a Colegiului Alecsandri”, ne-a declarat mama Roxanei Grigoraș.
De altfel, mai toți elevii veniți din alte județe care au ales liceele din județul Bacău au motivat opțiunea prin aceea că ar fi mult mai aproape decît dacă s-ar duce în orașele din județul lor. „Cele mai multe cereri sînt din județele Neamț, Vrancea și Iași. Dar avem și cereri ale elevilor din Mehedinți sau Galați. Pînă la această oră au fost introduse în baza de date 39 de cereri, dar așteptăm și în zilele următoare elevi care să vină la înscriere”, ne-a declarat inspectorul Carmen Avramescu, membru în Comisia Județeană de Admitere. Elevii din alte județe vor intra în baza de date cu ceilalți candidați din județul Bacău, repartizarea făcîndu-se în funcție de medie.
înscrierea la liceu continuă și în școlile din județul Bacău. în această perioadă, elevii completează fișele cu opțiuni, după care acestea vor fi introduse în baza de date. Pentru o ultimă verificare, părinții și candidații trebuie să se prezinte la școală ca să valideze opțiuni, în funcție de care vor fi distribuiți la liceu. (Costinela BREAHNĂ)alți candidați din județul Bacău, repartizarea făcîndu-se în funcție de medie.
înscrierea
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.